Am testat routerul Tenda TX9PRO

Chiar dacă la început de an îmi propusesem să vin cu mai multe review-uri aici pe blog, spre sfârșit constat că numărul lor nu este la fel de mare precum mi-aș fi dorit. Este loc de mai bine și cu siguranță acel mai bine se va întâmpla în viitor.

În trecut am testat routerul wireless Tenda AC21 pe care îl folosesc și în prezent la țară și mai ales de care sunt mai mult decât foarte mulțumit. Tenda TX9 PRO m-a surprins, de asemenea, așa că vă avertizez: vor fi multe cuvinte de laudă în rândurile următoare.

Tenda TX9PRO este un router fain

Dar să începem cu începutul, anume cu designul căci, pe el îl avem prima oară în fața ochilor.

L-am scos puțin la aer să aibă parte de lumină naturală și de poze frumoase. Personal, designul este pe gustul meu. Nu este foarte extravagant încât să iasă în evidență într-un mod aiurea, dar nici banal nu este.

Are însă o formă deprinsă parcă din viitor. Logo-ul cu auriu îi oferă eleganță și totodată este un detaliu care atrage atenția într-un mod plăcut.

Îi găsești cu ușurință locul pe un perete sau pe birou și sigur nu te va încurca prea mult.

Ce avem în cutie

Doar ce trebuie și nimic mai mult.

Avem routerul, cablu de alimentare și un cablu pentru internet pe care l-am găsit ca fiind foarte fain. Nu doar pentru că e alb, ci pentru că nu e rotund, și dreptunghiular, dacă pot spune așa. Iese mai greu în evidență iar asta îmi place. Mi-a mai plăcut și cum a fost ambalat routerul.

Nuanța de negru mat a cutiei în care este routerul ne induce ideea că nu este un router ieftin, chiar dacă prețul său din magazine nu este foarte mare. Deseori poate fi găsit la reducere ce permite să-fie cumpărat pentru mai puțin de 200 lei.

Performanțele routeruluI Tenda TX9PRO

Nu îți cumperi un router pentru că vrei să îți decorezi biroul și nici nu vei ține prea mult cont de design, cel mai probabil. Îți cumperi un router nou pentru că vrei ca internetul să meargă cât mai bine și mai rapid. Iar dacă acesta este motivul pentru care ai nevoie de un router, atunci Tenda TX9PRO este una dintre opțiunile pe care le poți avea în vedere.

Încântă nu numai prin vitezele mari de descărcare, ci și prin posibilitățile nenumărate de administrare a rețelei. Este un router smart, fără dar sau poate, iar dacă îți place să îți prinzi urechile prin setări care nu știi ce fac, atunci este o alegere bună.

Am făcut câteva teste cu el, iar ele arată cam așa:

Primul test a fost făcut pe rețeaua de 5 GHz, iar al doilea pe rețeaua de 2.5 GHz. De subliniat că în timpul testului, routerul Tenda TX9PRO distribuia deja internet la 3 laptopuri, 5 telefoane, iar printre activități erau două streamuri ale celor de la TVR 1 precum și un YouTube deschis. Mă gândesc că au influențat scorul final, care oricum nu e rău deloc.

Am mai făcut și un test de pe telefon, folosind instrumentul celor de la Digi:

Nu am apucat să îl testez la treabă pe torrente, dar sigur o voi face atunci când voi avea prioritate la internet și voi reveni cu o actualizare. Deci stați pe aproape.

Ar fi dus mai mult dacă și abonamentul la internet permitea mai mult, sunt sigur.

Acoperire Wireless

În prezent, routerul se află într-un apartament cu două camere, undeva pe hol. Semnalul e la nivelul maxim peste tot, inclusiv pe balcon. Semnalul ajunge chiar și în cel mai îndepărtat loc de parcare, la vreo 30-40 de metri de router și vreo 2 pereți între. Sigur ajută faptul că apartamentul este la parter.

Pentru un apartament sau chiar și o casă cu curte nu foarte mare, dar nici mică, este mai mult decât ce trebuie.

Panou de administrare

Cea mai faină parte a routerelor de la Tenda este reprezentată de interfața de administrare. Cel puțin în cazul modelului Tenda TX9 Pro, avem o mulțime de setări și opțiuni interesante. Panoul de administrare poate fi accesat de pe tendawifi.com dar și cu ajutorul aplicației Tenda WiFi.

Ambele-s foarte faine și îți oferă nu numai acces pentru administrarea rețelelor WiFi dar și alte opțiuni interesante precum:

  • Crearea unei rețele pentru oaspeți;
  • Opțiuni pentru reducerea consumului de energie deși… oare cât poate să consume un router wireless?
  • Creare server virtual;
  • Control asupra beculețelor LED.

Aplicația oferă și ea funcții interesante, precum controlul de la distanță al routerului. Astfel, dacă ai un router Tenda, trebuie să îți pui și aplicația pe telefon numaidecât:

Specificații tehnice

Acum vin partea care îmi place cel mai puțin: specificațiile tehnice. Dar este importantă și mai ales în cazul routeruluI Tenda TX9PRO sunt câteva funcții și tehnologii care merită menționate.

Dar până să le menționez eu, vă las un video de la Tenda în care este prezentat routerul despre care vorbim:

Iată care sunt, pe scurt, câteva dintre cele mai importate funcții, caracteristici și tehnologii oferite de routerul Tenda TX9 Pro:

  • Routerul Wi-Fi 6 dual-band folosește o bandă de 160 MHz și tehnologia 1024-QAM. În acest fel, viteza de descărcare poate ajunge până la 2976 combinat (574 Mbps la 2.4 GHz și 2402 Mbps la 5 GHz);
  • Tehnologia 802.11ax permite conectarea a unui număr mare de dispozitive fără ca performanțele să fie afectate prea mult;
  • În dotarea routerului avem un procesor dual-core de 1.6 GHz;
  • Acoperirea Wi-Fi generoasă este garantată de cele 4 module FEM care amplifică semnalul precum și de cele 4 antene dual band de 6Bi;
  • Există suport IPV6;

Cum se configurează routerul? E foarte simplu. Dar nu vă spun eu cum se face, pentru că există un video pe tema asta:

Cât costă routerul Tenda TX9PRO?

La ora actuală, pe eMAG are un preț de 339 de lei dar l-am văzut deseori la reducere. Îl poți găsi la un preț de sub 200 de lei dacă ai suficientă răbdare, iar la banii ăștia eu zic că e o afacere bună.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.