Am adăugat un nou topor Fiskars la colecție: X25 XL

Vă povesteam în urmă cu ceva timp că mi-am făcut cadou o mică toporișcă de la Fiskars. Ei bine, am avut ocazia să mă joc cu ea timp de câteva zile și m-a convins că merită să investesc și în alte scule de la ei. Chiar dacă e foarte mică, am reușit să tai lemn destul de gros din 2-3 lovituri cu ea, așa că nu m-a dezamăgit la capitolul calitate.

Cum mă opream de fiecare dată la raionul cu topoare Fiskars ori de câte ori călcam pragul unui magazin de bricolaj, Ștefania a ținut minte asta așa că de curând mi-a oferit ocazia de a-mi cumpăra încă un topor, de data asta ceva mai mare.

Prin urmare, am dat fuga la Mathaus să aleg toporul norocos. Am analizat fiecare opțiune disponibilă, am testat dimensiunile și greutatea așa orientativ, iar în final am ales modelul toporul Fiskars X25 XL.

Modelul ales de mine are o greutate totală de 2580 de grame, dintre care 2489 de grame are doar lama. Lungimea este de 77.5 cm.

Nu m-am documentat prea mult în acest sens, însă am căutat să fie cât mai ergonomic. Pare că am ales bine.

L-am pus la treabă încă din prima zi. Aveam niște butuci de salcâm, din copacii tăiați recent, așa că am zis să îi sparg, să se usuce mai bine. Lemnele rezultate le-am și așezat sub cuptor. Sper ca la anul să fie folosite pentru alimentarea lui.

Nu mă așteptam ca lemnele mele să aibă atât de multe noduri. Nu știu cum s-ar fi descurcat un topor obișnuit, pentru că nu am unul de asemenea dimensiuni, însă ăsta și-a făcut treaba cu brio.

Desigur, la butucii cu noduri a fost nevoie să insist cu lovituri în plus, însă cele curate erau sparte din prima cu ușurință, chiar dacă diametrul era de peste 30 cm, unele bucăți având chiar și 40 cm sau mai mult.

Să zic că era cât pe ce să crap și buturuga pe care crăpam lemnele?

M-a speriat puțin faptul că tăișul arăta destul de rău după ce am sparg mai bine de 10 butuci cu noduri. Efectiv părea că am dat cu el în pietre, nu altceva. Așa de tari să fie acele noduri/cioturi de salcâm?

Totuși, tăișul părea că își revine imediat după ce spărgeam câteva lemne normale. Interesantă treabă. Mai mult decât atât, am folosit o piatră de ascuțit ieftină iar ascuțișul a fost ca nou în câteva secunde. Acestea sunt atuuri importante, cred eu.

Cu ocazia asta am refăcut și tăișul toporiștei mai mici. Ea pare dintr-un material mai dur, dar nici nu a fost supusă unor provocări foarte mari, chiar dacă în descrierea amândorura scrie că ar fi din oțel carbon.

Aștept să testez toporul și pe un altfel de lemn, însă va trebui să îl cumpăr mai întâi. Din recenziile citite online, cuvintele sunt doar de laudă și par a fi ancorate în realitate. Sper ca peste ani să vorbesc la fel despre el.

În viitor sper să adaug la colecție și un topor X10, că pare foarte îndemânos.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.