Am cumpărat și folosit aparatul de făcut nuci Adler AD3039

Nu mă așteptam să scriu prea curând despre un aparat pentru făcut prăjituri, însă iată că s-a invit și ocazia asta. Astfel, dacă ai nevoie de un aparat de făcut nuci, în rândurile următoare îți povestesc despre Nut Maker XL Adler AD3039 într-un articol ce se dorește a fi o recenzie, dar probabil vor fi doar câteva păreri.

Chiar dacă nu sunt neapărat mare fan al dulciurilor, prăjiturile făcute în casă îmi plac. De altfel, am crescut cu aproape totul făcut în casă. Acum, la fel precum odinioară, mama are nevoie de vreo două zile ca să pregătească prăjiturile pentru sărbători.

Prin urmare, nu am zis niciodată „nu” unei prăjituri făcute în casă. Sigur, cam greu să le faci fără zahăr, dar măcar poți reduce cantitățile în mod considerabil. De altfel, ai control absolut asupra ingredientelor așa că orice prăjitură făcută în casă va fi de „n” ori mai bună decât orice opțiune din comerț.

Am comparat de câteva ori ingredientele unor prăjituri clasice, precum cornulețele, din comerț cu cele folosite de mama. Mă jur că nu am găsit niciodată în bucătăria mamei acele ingrediente ale prăjiturilor din comerț.

Cum Ștefaniei îi plac dulciurile, am zis că nu ar fi o idee rea să le facem în casă ori de câte ori se poate. Aparatul de făcut nuci l-am cumpărat în ideea de a ne face prăjituri pentru revelion. Mereu m-au atras aceste prăjituri, chiar dacă în casă nu țin minte să se fi făcut vreodată.

Am oscilat mult în ideea de a folosi o tigaie cu formă de nuci sau un aparat. M-am decis rapid să iau modelul Adler AD3039 pentru că mi l-a recomandat sora mea. Apoi l-am căutat pe eMAG iar numărul foarte mare de recenzii pozitive a fost detaliul care mi-a zis că e o alegere bună.

A fost livrat destul de rapid. De fapt, probabil că e comanda care a ajuns cel mai rapid de până acum. Nu e vândut de eMAG, ci de România Electronics, seller care are 3.8 stele din 5 pe eMAG. Am făcut comanda într-o vineri pe la amiază, iar sâmbătă dimineața m-a trezit curierul, nu alarma. Nici nu știam despre ce comandă vorbește.

Nu am mai avut răbdare să vină revelionul, pentru a-i face proba, ci am zis să îi descoperim mersul. Altfel spus, am făcut o tură de nuci, așa de probă, pentru a nu risca să dăm cu bâta în baltă înainte de revelion. Ei bine, lucrurile au decurs mai bine decât speram.

Ștefania s-a ocupat de punerea în practică a rețetei. Rețeta există atât pe eMAG cât și pe site-urile de profil. A pus în practică rețeta de la Jamilei însă am exclus ciocolata. De asemenea, nu am mai pus biscuiți, ci am folosit marginile rămase de la nuci, dat fiind faptul că am făcut bilele de aluat destul de mari. De altfel, ați văzut câte prostii conțin biscuiții? Aruncați un ochi la acest video.

Cel mai probabil că noi vom folosi aluatul pentru cojile de nucă în viitor în locul biscuiților. Pare a fi mai sănătos așa.

Am fost surprins să văd că rețeta pentru nuci umplute este destul de simplă iar ingredientele sunt, în mare măsură, foarte ieftine. Cred că am dat vreo 70 RON pe toate, cu mențiunea că făina și laptele sunt de la țară. De altfel, multe ingrediente rămân. Am obținut 1.5 kg de nuci și avem ingrediente suficiente pentru încă o tură. Doar puțin unt va mai trebui să cumpărăm. Kilogramul de nuci se vinde cu aproximativ 90 RON, din câte am văzut.

Totuși, ai nevoie de ceva timp pentru a le face. Aparatul le coace destul de rapid. Noi le-am ținut 2-3 minute și au ieșit foarte ok. Ai nevoie de timp pentru a face biluțele din aluat și mai apoi pentru a elimina marginile cojilor de nucă. Noi am făcut bilele cam mari, de vreo 5 grame bucata. Ideal ar fi de 3 grame, din câte am observat.

Am petrecut câteva ore în bucătărie, dar sincer a meritat. Nu numai că a fost timp petrecut plăcut, dar totodată nucile obținute sunt super faine. Le vom împărți de Crăciun iar de Revelion mai facem o tură. Sper ca atunci să fac poze mai reușite.

Concluzii

Aparatul e foarte ok. Face 24 coji de nucă pe tură, suficient cât pentru 12 nuci întregi. Se înfierbântă rapid, nu se lipesc nucile și totodată nu necesită ungere cu ulei, chiar dacă în carte recomandă asta. Probabil că ajută untul din compoziția aluatului.

Sigur îl vom folosi de 3-4 ori pe an, cel puțin. Rămâne să cumpărăm și un aparat pentru waffe, așa că dacă aveți unul, săriți cu recomandări. Promit să împart și cu voi.

Am dat 150 RON pe el, acum văd că e 189. Prin urmare, urmăriți reducerile. Cred că merită pe deplin. De obicei cumpăram nuci de la persoane din zonă care făceau în casă, însă de acum ne vom ocupa noi de prăjituri.

Avem și o rețetă pentru sărățele foarte mișto, însă voi povesti într-un alt articol despre.

Ce prăjituri pregătiți pentru sărbătorile de iarnă?

Distribuie articolul:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.