Taxe pentru rețelele de socializare. În rest, aveam de toate!
Sfârșitul de an ne surprinde într-un context foarte interesant, în care mai toți furnizorii de servicii online solicită taxe pentru a scăpa de reclame. În același timp, alții aleg să introducă abonamente mai ieftine, dar cu reclame, scumpindu-le pe celelalte.
YouTube deja face scandal dacă te prinde cu AdBlock. Instagram și Facebook, Meta mai precis, tot insistă să plătești pentru abonamentul fără reclame. Iar Netflix și Disney discută tot mai des despre abonamentele cu reclame, care ar fi fost introduse deja prin unele țări, așa că viitorul este destul de limpede: nu vrei reclame? Plătești!
Numai că, răspunsul nu știu care va fi. Pe YouTube am abonament premium, pe care îl împart cu mai mulți prieteni. În caz contrar, există oricum GamsGo pe care îl poți folosi pentru a obține un abonament premium mai ieftin.
Conturile de streaming pot fi împărțite, deocamdată, în continuare. Prin urmare, soluții încă există!
Cu toate acestea, sunt desigur că la un moment dat vor reuși să elimine toate pârghiile ce pot fi folosite pentru a scăpa de cei care ocolesc regulile. Sunt băieți deștepți, se descurcă.
Dacă în cazul serviciilor de streaming – includ și YouTube aici – sunt dispus să plătesc, pentru că e foarte enervant să fii întrerupt de reclame fix când ți-e lumea mai dragă, în cazul rețelelor de socializare nu mă voi grăbi vreodată să plătesc.
Cel mai probabil că voi folosi toate pârghiile existente pentru a evita reclamele iar când nu se va mai putea, aia e. Am o perioadă de când am limitat la maxim rețelele de socializare, momentan cu instrumente externe, așa că petrec mai puțin de 20-30 de minute pe ele. Ușor-ușor, sper să mai reduc din tot acest timp iar asta deoarece au devenit doar o pierdere de timp.
Ca mine probabil că mai sunt și alții. Astfel, dacă se va păstra tendința, de la a cere bani pentru a scăpa de reclame, cel mai probabil vor ajunge să plătească utilizatorii să rămână pe rețele. Nu acum, nu peste un an, dar odată cu trecerea timpului sigur vor apărea suficiente alternative mai interesante și mai atractive. TikTok reprezintă un exemplu în acest sens, care însă pe mine nu m-a prins.
Voi veți plăti pentru a scăpa de reclame pe Facebook și Instagram?
Facebook cred că a notificat pe toată lumea să sară cu banul sau să bifeze că este de acord cu ceea ce-i cere Uniunea Europeană în materie de prelucrare date cu caracter personal.
Da, sigur a fost o schemă să scape de gura celor de la UE.
clar nu, nu ma intereseaza nici de ce baga si asa ceva nici cat e suma clar nu platesc, prefer sa renunt la ei. sigur or sa apara alternative cu timpul
Așa se tot zice, dar uite că alternativa pentru Facebook încă nu a apărut.
Eu crezusem initial ca e vorba de reclamele care apareau pe wall in timp ce derulai sus jos. Dar astazi, accesand facebook de pe laptop, unde ar fi trebuit sa fie poza de cover aveam ditamai bannerul cu un joc :)).
Sa astepte mult si bine sa platesc. Eu deja am inceput sa tai din cheltuielile cu diverse conturi.
Au băgat mai multe? I-auzi ce bine. La ce ai renunțat?
Am mai ziso si o sa o mai zic si de acum inainte si anume ca , prefer sa platesc decat sa vad reclame stresante , enervante
Deci te-ai abonat deja?