Tablete cu tastatură la preț accesibil?

Chiar dacă am mai avut două tablete până acum, una cu tastatură și alta fără, de vreo câteva zile iar mi s-a pus pata că vreau o tabletă cu tastatură, iar toată vina îi aparține lui Andrei Bucur.

Problema stă în felul următor: vine vara, și nu vreau să o ard pe stilul Game of Thrones, iar de obicei vara petrec foarte mult timp prin grădină. Grădina este de fapt la o altă casă în aceeași localitate unde mă voi muta probabil anul ăsta, sau cel târziu anul viitor. Casa respectivă are o grădină mult mai mare, fapt care mi-a permis să-mi pun niște pomi, niște trandafiri plus legumele ce urmează a fi plantate, iar toate acestea au nevoie de atenție și timp, pentru udat și alte chestii.

Acolo nu am încă internet și nu mi s-ar părea foarte inteligent să îmi mai fac un abonament la Telekom, mai ales că trebuie să îmi pun și telefon fix pentru a avea internet. Chiar dacă e costul lunar de vreo 60 de lei, încă mi se pare că nu ar fi chiar o decizie foarte bună, cu toate că în curând ar trebui să-mi fac un abonament și acolo.

Astfel, o tabletă cu tastatură și cu 3G ar fi perfectă să pot scrie câte un articol cât sunt acolo, sau pur și simplu să pierd vremea pe Facebook. Am deja un abonament mobil la Telekom cu 3 GB lunar, deci aș avea și cartelă pentru tabletă.

Nu aș vrea să dau însă prea mulți bani pe ea, chiar dacă modelul prezentat pe blogul Cky pare foarte fain și cu siguranță mi-ar plăcea o astfel de tabletă. Totuși, prețul de 1000 de lei e destul de mare pentru o astfel de investiție, cel puțin pentru moment.

Iar din câte am văzut pe eMag, modele ar fi câteva, însă prețurile sunt puțin cam piperate, mai ales că aș vrea să fie mai mare de 7 inch. Totuși nu e musai ca tableta să vină cu tastatura ei, deoarece am văzut că poți cumpăra o tastatură pentru tabletă chiar și cu 30 de lei.

Sunt însă foarte indecis, iar după două experiențe în care fie am vândut tableta recent cumpărată, sau fie am reușit să îi fac praf ecranul fără să vreau, parcă nu știu sigur dacă ar fi ok să îmi cumpăr una sau nu. Cred totuși că mi-ar fi utilă uneori.

cumparaturi online din china

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Adi dacă selectezi doar 10″ pe eMag, ai sa vezi ca toate sar prețul Vonino. Chiar și același model e mai scump cu 50 lei la eMag, pe site-ul Vonino primești și tastatura cadou.

    Singurele modele care rămân sub 1000 ron sunt cele carora nu li se pot atasa o tastatură.

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.