Cum schimbi adresa de primire a facturilor de la E.ON

De când m-am mutat la noua chirie, am avut o problemă cu plicurile de la EON. De fapt, la început a fost ok. Problemele au apărut pe parcurs. Practic, plicurile pentru energie și gaze naturale nu veneau aici, ci la adresa proprietarei.

Practic, garsoniera unde stau acum a fost cumpărată mai întâi pe numele surorii proprietarei. Iar apoi au făcut trecerea de la una la alta. Iar după ce s-a făcut trecerea, la câteva luni bune de fapt, plicurile nu au mai ajuns în căsuța poștală de aici.

Nici pe EON MyLine nu le primeam. Acolo apărea contul ca fiind reziliat, iar eu eram complet în ceață. Apoi după ce am lămurit treburile cu proprietara, a tot căutat să dea de ăștia de la EON să facă schimbarea.

Numai că cică a stat cu orele în așteptare, telefonic, și nu a reușit să dea de nimeni. Iar plicurile tot veneau acolo, iar aici nimic.

Văzând că ei nu rezolvă problema, am zis că poate reușesc eu. Intru pe chat pe cu asistentul și scriu ceva de plicuri acolo, de facturi.. nu mai știu. Iar asistentul virtual, deloc prost, mi-a dat soluția pe tavă.

Iată deci cum poți schimba adresa de trimitere a facturilor EON:

  • Te loghezi în contul tău EON MyLine;
  • Apoi trebuie să intri la Setări cont;
  • Aici intri la Clienți și locuri de consum;
  • Apasă pe butonul Setări acolo unde apare numele și codul de client pentru care vrei schimbarea adresei de corespondență;
  • Apasă pe vezi locurile de consum;
  • Iar aici găsești secțiunea Adresa de corespondență, de unde poți face modificarea;
  • În final, va trebui să completezi CNP-ul proprietarului pentru a confirma modificarea și cam asta e tot.

Aștept acum să vină plicurile la adresa unde stau.

Chiar dacă folosesc și aplicația MyLine de la EON, problema era că sunt mai multe locuri de consum și nu voiam să încâlcesc treburile. Iar activarea facturii electronice se face, presupun, pentru întregul cont, ceea ce nu e chiar ok pentru proprietară. De aici și nevoia ca plicurile să vină la adresa mea.

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Bună ziua, e incredibil cât de greu pot avea acces la cont, prin câte ”etape trebuie să trec. Pur și simplu EU NU MAI LOCUIESC PE STRADA LUNGĂ NR. 52 CISNĂDIE, AM VÂNDUT ACOLO ȘI M-AM MUTAT LA COPȘA MICĂ STRADA 1 DECEMBRIE BL.P8 ASC. B AP.28 Nu înțeleg de ce mama naibii nu se poate ține cont de faptul că m-am mutat? PE STR. LUNGĂ 52 CISNĂDIE NU MAI LOCUIESC EU, ACOLO E ALT PROPRIETAR, FACEȚI CUMVA CĂ AȚI ÎNEBUNIT O ȚARĂ CU APLICAȚIILE VOASTRE STUFOASE DE DOI BANI, INEFICIENTE ȘI CREATOARTE DE ÎNCURCĂTURI. CE SĂ FAC? MULȚUMESC!!!!

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.