Red Notice

M-am uitat la Red Notice din două mari motive: pentru că era cel mai popular film din România și pentru că aveam chef de un film de consum, ușor și plăcut de văzut. Așa aș putea descrie eu filmul Red Notice, de pe Netflix.

E genul de film pe care îl vezi duminică seara pe PRO TV, de exemplu. Iar asta nu înseamnă că e ceva rău.

E un film de acțiune și aventură, însă a mai fost inclus și în categoriile Comedii și Filme Polițiste. Cu actori precum Dwayne Johnson sau Ryan Reynolds, ce poate ieși prost? Sigur, îi mai avem și pe Gal Gadot (frumoasă rău), Ritu Arya și Chris Diamantopoulos.

L-am văzut cap coadă, fără să pun vreo pauză. Asta înseamnă că filmul are un caracter captivant ce nu poate fi contestat. Chiar dacă nu e un film artistic, cu scene care să te emoționeze sau să declanșeze un declic în mintea ta, adevărul e că nu avem nevoie mereu de astfel de filme.

Cred că filmele de consum își au locul lor și mereu e bine-venit un astfel de film. Iar Red Notice e ceea ce trebuie.

Îi are în centru pe John Hartley și Nolan Booth, primul aflat în misiunea de a-și repara imaginea în timp ce Nolan vrea să devină cel mai vânat hoț de opere de artă. Planul de a ajunge în posesia a cel puțin unuia dintre ouăle Cleopatrei și de a-și repara reputația le sunt stricate de Nebunul și inspectorul Das. De aici, numeroase întorsături urmează să te surprindă.

Per total, filmul are un umor destul de bun. Cel puțin finalul, cu Ed Sheeran, n-are cum să nu te facă să râzi.

De asemenea, aparent există loc pentru o continuare, așa că sigur o vom avea în viitor, mai ales după popularitatea înregistrată de Red Notice în această perioadă pe Netflix.

Voi l-ați văzut? Cum vi s-a părut?

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.