Recomandati-mi un ceai bun
De mai bine de un an și jumătate am prostul obicei de a bea cafea zilnic. Am început ușor cu jumătate de cană însă în ultimul timp am ajuns să beau și câte trei căni pe zi, ceea ce nu e deloc bine.
Zilele trecute am ajuns – iar – în oraș și mi-am propus să fac o schimbare. Cu toate că au insistat destule persoane să nu mai beau că nu e bună și nu mă ajută nu am prea ascultat și am ajuns la recordul – dacă îl pot numi așa – de aproape doi ani de când cafeaua este singurul meu viciu.
Schimbarea a constat în a nu mai bea cafea. Sunt o persoană foarte ambițioasă așa că de joi – zi în care am ajuns în Botoșani – nu am mai baut decât o cafea, în Irish la Blogmeet deoarece îmi pierdusem energia.
Constat însă că nu mă ajuta prea mult cafeaua astfel încât mă simt la fel de ok și când beau un ceai.
După cum probabil ai observat și în titlu, articolul are rolul de a-ți cere sugestia. Vreau să îmi sugerezi un ceai – care se poate cumpăra dintr-un supermarket gen Kaufland, Carrefour șamd – care să aibă atât un gust bun cât și un efect cât mai plăcut.
Mie mi-a placut mult „Mere cu scortisoara” de la Plafar
De ținut minte. Mulțumesc !
Am incercat, dar tot cafeaua e in top.
Te obligă și numele blogului :)) . Eu probabil o beeam pentru gust, pentru că efectul se pare că nu mă ajuta așa mult.
Ah, amice, bine ai venit în lumea celor drepţi. Depinde foarte mult ce anume vrei de la ceaiul repsectiv.
Îl vrei mai mult de gust sau pentru un efect specific? La pliculeţ sau la pungă? (să nu te aud cu granulele efervescente că te voi lovi cu ceainicul peste cap)
Bine te-am găsit. Gustul este un criteriu estențial însă dacă există și un efect plăcut nu mă supăr. Poate fi atât la pliculeț cât și la pungă. Granulele nu mi-au plăcut prea mult.
Nu consum ceaiuri din Romania, iti recomand cu mare incredere cele din China.
http://www.aliexpress.com/item/Different-flavors-puer-tea-green-fruit-tea-Oolong-tea-black-Blueberry-Peach-Apple-Cherry-Osmanthus-Jasmine/1561893833.html
http://www.aliexpress.com/item/125g-Top-grade-Chinese-Oolong-tea-TieGuanYin-tea-new-organic-natural-health-care-products-gift-Tie/652300654.html
http://www.aliexpress.com/item/200g-100-NATURAL-flower-tea-fruit-tea-flavor-tea-Chinese-health-care-China-tea-beautiful-for/908564826.html
Mersi de sfaturi. Crezi ca le-as putea gasi si la noi ? In ce magazine mai exact.