Mulțumesc Auchan pentru mucegaiul din suc

După ce am primit ceva bănuți am zis să petrec o sâmbătă seară cât mai plăcut. Astfel am invitat un prieten la mine și aflându-ma pe lângă Palas Mall, mai exact în fața prefecturii la proteste, am trecut și prin Auchan City să cumpăr ceva de mâncare. Fiindcă acel prieten a spus că vine cu o sticlă de gin am zis să cumpăr și un suc natural deoarece merge mai bine ginul cu suc.

Am ajuns acasă, am mâncat apoi am pus câte un pahar de suc cu gin fiecăruia și am început să ne jucăm League of Legends. Toate bune și frumoase cât am băut din sucul prietenului care a venit cu ginul. Totuși sucul său s-a terminat într-un final și, somnul nefăcându-și apariția, am mai pus câte un pahar de gin de data aceasta cu sucul de mere cumpărat de mine.

Primele două pahare au fost în regulă însă după al treilea meci de League of Legends am avut o surpriză mai puțin plăcută. Mai exact, atunci când turnam suc în pahar și-a făcut apariția o chestie, pentru că nu știu cum aș putea să o numesc, cu mucegai. Văzând asta ne-a pierit toată pofta și de gin dar și de suc și imediat am verificat data expirării care, spre uimirea mea, era în regulă. Totuși conținutul nu a fost deloc în regulă.

Inițial am zis că voi merge la prima oră în Auchan să le arăt ce suc mi-au vândut ei ieri însă văzând că nu am pățit nimic nu am mai depus acest efort, supermarket-ul fiind destul de departe de mine.

Totuși nu mi se pare deloc normal ca un Hipermarket care se laudă cu o prezență de 9 ani în România să vinzi astfel de produse. Pe site-ul oficial sunt prezentate foarte multe cifre de genul: 31 de magazine, 8.460 de angajați și 2.35 miliarde de lei cifra de afaceri în 2012. Ce mă întreb eu: în toate aceste 31 de magazine se vând produse cu mucegai ? Cei 8.460 de angajați verifică produsele pe care le vând ? Cele 2.35 miliarde de lei au fost făcuți vânzând astfel de produse ?

Acesta este însă un caz fericit deoarece nu am pățit nimic, având un sistem imunitar destul de puternic. Dar dacă a doua zi mă trezeam cu dureri de stomac sau cu un aspect demn de Halloween plin de bubițe din cauza intoxicației alimentare pe care sucul cumpărat din magazinul vostru ar fi putut să o cauzeze, ce ați fi făcut în acest caz? Ce ați fi făcut dacă aș fi spus toate aceste cuvinte unui reprezentant de la protecția consumatorului ? Sunt însă băiat de treabă și nu îmi place să umblu pe drumuri însă sper ca acest articol să fie ca o palmă peste față deoarece nu știți cum să vă respectați clienții care, în aceste situații, sunt cei mai importanți. Zic doar că un Hipermarket care se laudă cu un prestigiu atât de mare, nu vinde suc cu mucegai în el.

Și, ca să nu ziceți că vorbesc aiurea, îmi argumentez cele spuse cu câteva imagini reprezentative:

Nu știu dacă voi fi băgat în seamă deoarece probabil vor privi acest lucru ca fiind unul normal, totuși știu sigur că nu voi mai cumpăra produse din Auchan.

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. 🙂 e si amuzant, pentru ca e prima data cand vad suc Zeus :)) oricum, lasand gluma la o parte, crede-ma ca nu esti singurul care a patit, am avut ghinionul sa cumpar seminte rancede si alte alimente cu mirosuri foarte ciudate, cateva le-am si schimbat imediat, au fost amabili, pentru ca eram cu mana pe telefon 🙂

    • Intr-adevar, nu este o marca foarte cunoscuta de suc insa cand esti student nu iti permiti sa cumperi produse oferite de cele mai cunoscute branduri. De asemenea ar trebui sa inteleaga ca nu e ok doar sa schimbi produsele omului ci trebuie sa faci ceva ca acest lucru sa nu se mai intample. E lipsa de respect fata de clienti.

  2. La Auchan in Brasov (cel de la Coresi) se vand ciuperci pleurotus culese de peste 40 de zile in conditiile in care termenul de valabilitate expirase de mult timp si aratau ca niste moaste uscate in ultimul hal.

    In plus, se cunoaste faptul ca ciupercile devin toxice la cateva zile de la recoltare.

    Ma oftic ca nu am facut o poza ultima data cand am fost.

Dă-i un răspuns lui Voicu DragomirAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.