Skip to content

Mâine nu mă mai trezesc la 7

Azi am fost aproape să îmi încalc obiectivul de a scrie zilnic pe blog. Era să se întâmple asta deoarece dis de dimineață m-am trezit și am luat primul autobuz spre Botoșani iar acum deschid pentru prima dată laptopul pentru ziua de astăzi.

Am vorbit cu foștii colegi, o parte din ei, să ne vizităm iar școala precum și diriginta care ne-a fost lider timp de 4 ani de zile. Nu au răspuns toți acestei propuneri însă am reușit să ne adunăm 1/3 din cei care eram odată 12G, clasa cea mai rea, cu cele mai multe absențe și cu cele mai multe caractere. Eram un mozaic.

Nu am fost poate cel mai săltăreț în timpul liceului la astfel de propuneri însă nu am făcut bine așa că acum am vrut să îndrept una din greșelile făcute în timpul liceului. Astfel am fost și eu printre persoanele care la la 9 eram în parcarea liceului, la Nea” Titi. Chiar m-am bucurat să îmi văd o parte din colegi și astfel ziua a început frumos.

Am mers apoi la festivitatea de deschidere a anului școlar unde ne-am întâlnit și cu fosta noastră doamnă dirigintă. Ciudată senzație este aceea când observi că o persoană care, în acea curte avea toată autoritatea asupra ta acum nu prea îți mai poate face nimic. Nu, nu am profitat de asta ci m-am bucurat de revedere.

Florile au ajuns mai târziu însă odată ajunse am mers în fosta noastră clasă pentru a i le dărui persoanei care ne-a ajutat să promovăm această liceului. În clasa în care mi-am petrecut câte 6 ore pe zi timp de 5 zile pe săptămână,  4 ani, erau alte chipuri. Poate că așa eram și noi în clasa a 9-a. Unii mai speriați, alții mai întârziați și alții încântați de schimbarea pe care tocmai o întâmpină.  Scaunul meu din ultima bancă, mă poziționasem strategic, era neocupat acum. De fapt, nu mai era locul meu. Probabil urma să îl ocupe altă persoană, un alt elev care nu dorea să iasă în evidență ci doar să fie lăsat în pace.

Într-un fel mă bucur, însă într-altul nu. Mă bucur că am terminat cei 4 ani de liceu fără să am probleme cu mediile sau cu examenele de BAC însă îmi va fi dor. Îmi va fi dor de acea clădire fără culoare, însă care găzduia sute de elevi colorați cu chipuri, mentalități și caractere diferite. Îmi va fi dor să mă trezesc în fiecare zi la 7 și, pentru că nu îmi făceam niciodată ghiozdanul cu o seară înainte, să alerg pentru a nu pierde tramvaiul. Îmi va fi dor de Botoșani și de oamenii care trăiesc în el.

Totuși trebuie să las totul în urmă și să mă bucur de trecut trăind prezentul. Să mă bucur de noua clădire în care voi învăța Germana, de studenții cu care voi fi coleg, de frumoasele vremuri al studenției.

liceu

7 Comments

    • Da, dar trecem cu melancolie dintr-una-n alta.

  1. Parca e asa ciudat sa vezi cum altii merg la scoala dimineata si tu te trezesti pe la 10-11.
    Asta fara sa chiulesti :)).

    • Sunt atat de melancolic.

    • Cu siguranta.

  2. […] o perioadă frumoasă din viața mea și de aceea mi-a fost ieri tare greu să mă gândesc că nu mai sunt elev. Totuși îmi pare rău că a trecut liceul iar eu nu am făcut destule lucruri și astfel, printre […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.