Hai că se mai întâmplă și lucruri bune
Da, știu, în țară tinerii nu au ieșit la vot, iar majoritatea primarilor sunt de la PSD. Tragic, într-un fel, însă nu trebuie să generalizăm. De exemplu, aici la mine au fost mulți tineri care au venit acasă doar ca să voteze și nici nu a ieșit PSD-ul. Deci se întâmplă și lucruri bune.
Dacă ați fost la vot, ați văzut probabil că prima oară trebuie să dați buletinul unui operator pentru a vă poza buletinul. Ăsta e un alt lucru bun, în opinia mea. De ce e un lucru bun? Sunt mai multe motive. În primul rând, am avut statistici în timp real, cred, despre prezența la vot, în orice localitate, ceea ce mi se pare wow la nivelul la care ne aflăm.
De asemenea, tot datorită tabletei ăleia, nu s-a mai putut vota în două secții, precum probabil făceau mulți până acum. Și cred că e un început bun și chiar sper că poate în câțiva ani, tehnologia ne va face viața mai ușoară.
Tot zilele trecute auzeam la radio că se dorește extinderea site-ului Ghișeul.ro pentru a ne oferi cât mai multe instrumente la îndemână și pentru a scăpa astfel de cât mai multe drumuri și de hârtii.
Bine, mai sunt multe de făcut, însă nu trebuie să privim doar lucrurile rele care se întâmplă, că astea-s oricum destule, ci mai trebuie să păstrăm și puțin optimism.
Se va integra si ANAF-ul in ghiseul. De prin septembrie am inteles…
Despre vot, au fost mai corecte, dar nu foarte corecte. Gandeste-te ca inca se numara voturile de partide. Manual. Erori umane pot fi, erori intentionate… la fel.
Asta e de bine, cu ANAF-ul. Cât despre erori, suntem oameni, deci nu ar trebui chiar să criticăm totul. Poate cândva o să fie și votul tot electronic, și imediat după ora 21 vor apărea și rezultatele. 😀
Ghiseul.ro, nu Ghișeul.ro, ca momentan nu au luat si versiunea cu diacritice.