A fost un an de blogging bunicel
Cred că e tradiție în blogging ca la sfârșitul anului să vorbești câtuși puțin despre anul care tocmai se termină, fie că a fost unul bun sau mai puțin bun. Și anul trecut scriam un astfel de articol, chiar dacă pe atunci nu aveam la fel de multe articole scrise precum acum iar situația era destul de diferită.
A fost un an bun pentru bine și sper că așa voi zice mereu gândindu-mă doar la părțile frumoase ale anului deoarece evenimentele proaste și supărările nu prea mai contează. Trecând peste acestea, anul meu de blogging, sau anul blogului meu a fost unul bunicel.
Am intrat în 2014 cu adrianbolocan.ro și încă nu mă gândeam pe atunci că voi trece pe un alt domeniu. Totuși peste jumătate de an făceam și acest pas, scriind acum pe adrianbolocan.ro, iar pe adrianbolocan.ro fiind doar un redirect către acest blog care practic este același, doar sub un alt nume.
Unul din lucrurile care mă încânta cel mai mult este acela că în 2014 am scris mai mult pe blog. Am început timid însă am sfârșit anul scriind câte un articol pe zi, adunând astfel un număr de 323 articole, asta într-un an jumătate de blogging.
Anul acesta, după cum am mai zis și mai sus, am schimbat numele blogului, am schimbat tema și chiar mi-am cumpărat și un logo, care-mi place tare mult și mă mândresc cu el. Am câștigat mai mulți cititori și am renunțat să fac spam în grupurile de bloggeri de pe Facebook.
De asemenea în acest an am participat la multe blogmeet-uri faine la care m-am simțit tare bine. Am avut ocazia să beau o bere cu Chinezu și astfel, cred eu, am mai învățat câte ceva. Am încercat să devin un blogger cât mai bun și de ceva timp încerc să introduc conceptul de a scrie mai mult pentru cititori decât pentru mine. Acesta este probabil primul lucru la care voi lucra anul viitor și voi încerca să mă perfecționez cât mai mult.
În 2014 am încercat să îmi construiesc o comunitate în jurul acestui blog și cred că am reușit să încep acest lucru. Totuși voi avea mult de muncă, sunt conștient de acest lucru însă asta mă încântă. Tot în acest au fost multe persoane care mi-au spus că am devenit mai bun și că am progresat, multe persoane m-au felicitat pentru ceea ce fac și asta m-a încurajat să merg mai departe.
Am multe planuri pe 2015 însă despre acestea vom vorbi abia anul viitor. Până atunci nu pot decât să urez la mulți ani dragilor, să aveți un an cât mai bun din toate punctele de vedere. Să fiți iubiți, sănătoși și fericiți.
Felicitari! Succes in 2015!
Multumesc, si tie !