E greu să te menții după ce pierzi multe kilograme?
Am pornit foarte motivat pe drumul de a obține o greutate optimă, însă existau destul de multe preocupări care mă puneau pe gânduri. Una dintre ele era păstrarea greutății optime, după obținerea ei.
Nu puține au fost vocile care mi-au spus că e ușor să slăbești, mai greu fiind să păstrezi o greutate optimă după ce ai scăpat de kilograme. Nu știu de ce, însă cică te îngrași mult mai rapid după ce slăbești mult.
Ori cel puțin așa spune lumea. Iar asta m-a pus pe gânduri oarecum. Prin urmare, așteptam să aflu cum mă voi descurca cu asta.
Mi-am dat seama că pe timp de vară mi-e aproape imposibil să țin un regim strict, așa cum am făcut pentru a scăpa de kilograme. Așa că am luat o pauză, urmând ca din toamnă să revin la treabă, pentru a ajunge unde mi-am propus.
Aparent e mai ușor să slăbești iarna, când atracțiile sunt mai puține.
Prin urmare, obiectivul meu este acela de a mă menține până la toamnă, astfel încât obiectivul să fie cât mai ușor de îndeplinit.
Iar totul pare să funcționeze mai bine decât aș fi sperat. În ultima perioadă au fost zile cu un apetit foarte crescut, au fost și câteva grătare unde nu au existat limite, iar berea sau înghețata nu au lipsit în zilele foarte calde.
Cumva, mă temeam că se vor pune ușor kilogramele, însă nu a fost chiar așa. După mai bine de două luni în care nu prea am aplicat prea multe dintre regulile regimului, înapoi s-au pus maxim 2-3 kilograme.
Iar asta mă mulțumește tare mult!
Odată cu creșterea temperaturilor se mai intensifică și mișcarea, fiind tot felul de treburi de făcut prin curte dar și mai multe plimbări.
Voi reveni cu articole pe subiectul kilograme în minus imediat ce mă voi apuca de treabă, probabil prin septembrie – octombrie.
La mine e fix invers, vara tai din carne, iarna ma ingras.
Iarna la mine apare munca fizică. Fie construcții, fie agricultură fie alte activități care necesită mai multe calorii… Am încercat, prin primăvară, să muncesc și să țin regim, dar îmi dădea semnale organismul că nu e ok.
Eu nu știam cum să fac să pun Kg pe mine, aveam doar 71 Kg la 1.81 m.
Acum am un satisfăcător 78 Kg.
Probabil diferă de la persoană la persoană…metabolismul…gen…
Norocos! Abia aștept să ajung și eu la greutatea pe care o ai tu.
Eu ma simt bine la 80 de kg si o inaltime de 1,75 si niciodata nu m-am stresat ca sunt slab sau gras atata timp cat ma simt bine in corpul meu si pot sa merg , sa alerg si sa muncesc
Ești un norocos. :d E bine că, din câte înțeleg, munca ta implică mișcare. Uneori aș da și eu munca de birou pe măcar câteva săptămâni de muncă fizică. Oricât de grea ar fi, e benefică.
Nu e vorba de noroc e vorba de activitate , de miscare si de lipsa de comoditate . Nu imi place sa merg cu masina pentru cativa metrii , imi plac cumparaturiile in format fizic pentru ca asta inseamna miscare .
E vorba și despre metabolism! 😀 Plus de job.
Și la mine este mai ușor cu slăbitul pe timp de vară. Bag de plăcere salate, însă inamicul nr 1 este berea (rece).
Și eu iubesc salatele. De altfel, zilele acestea când spanacul, ceapa verde și salata verde sunt din belșug în grădină, salata nu-mi lipsește din meniu. Iar berea și grătarele sunt, într-adevăr, o ispită.
De obicei daca nu continui regimul alimentar…iei in greutate mult mai mult decât aveai înainte să te apuci.
Deocamdată nu se întâmplă asta. Oricum, am grijă să fie totul sub control.