Despre operația de apendicită – cum a fost

Am observat și pe alte site-uri că foarte multe persoane caută informații despre anumite dureri și întreabă una alta. Așa că am considerat că ar prinde bine un articol și altora care vor căuta informații despre operația de apendicită pe Google. Iar asta pentru că am ieșit recent din spital după o operație de apendicită (am avut mereu dubii despre cum se scrie, dar se pare că se scrie apendicită, cum zicea și Ciprian la un articol anterior.)

La mine totul a început cu o senzație de balonare, așa că am zis că e ok, iau o pastilă două, poate niște bicarbonat și trece. Iar pentru moment părea să funcționeze. În ziua respectivă am făcut și ceva efort, fără să mă simt prea rău. Spre seară părea că e totul ok.

De pe la 21:00 însă durerile abdominale erau din ce în ce mai nașpa, așa că nu am putut dormi toată noaptea. Având puțină frică de spital și stând cu gândul că poate nu am luat o pastilă ok, am așteptat dimineața să iau și altceva. Iar după ce am luat, am mai dormit puțin. Durerile s-au mai calmat parcă, dar s-au dus către partea dreaptă în zona abdominală.

Am început apoi să caut simptomele apendicitei, și m-am cam regăsit. Vărsături, dureri abdominale, lipsa apetitului. Am sunat într-un final la 112, iar salvarea a venit în aproximativ 30 de minute. Drumurile nașpa și telescoapele varză m-au făcut să cam regret că am mers cu salvarea și nu am rugat vreun prieten să mă ducă. Odată ajuns la spital, am început să fac analize, să dau sânge, ecografie șamd. Verdictul: apendicită, așa că m-am internat.

Mi s-a zis că a doua zi de dimineață voi fi operat, să nu beau și să nu mănânc nimic, și-au început injecțiile și perfuziile. De dimineață am mers pe picioarele mele la sala de operație, un nene infirmier avea chiar chef de glume dar nu puteam râde că mă durea abdomenul. La salon, mi s-a făcut anestezia în spate (în coloană cred) și mi s-a zis că dacă mă tem, mă vor adormi. Dar a fost ok, nu am simțit mai nimic. Cel puțin nu a durut.

Fiind o apendicită ceva mai gravă, care a dat în peritonită, a durat ceva mai mult operația, mai ales că nu au făcut o tăietură prea mare. Am stat de vorbă cu asistentele în timpul operației. La final mi-au zis că nu mă vor coase, pentru că aveam infecție, așa că mi-au atașat și un tub cu o pungă unde era eliminată infecția.

Am stat apoi vreo 2-3 zile, nu mai rețin, cu operația deschisă. Ușor-ușor am avut voie să încep să beau apă, supă strecurată, iaurt apoi aproape orice doream. După primul scaun m-a cusut înapoi, iar acesta a fost unul dintre lucrurile care au durut cel mai nașpa. De asemenea, schimbarea bandajelor a fost și ea dureroasă, iar asta deoarece operația mea era deschisă. Dacă ar fi fost cusută încă de la operație, atunci totul ar fi fost ok și deloc dureros.

Nu toți cei care am dat în peritonită am fost cu operația deschisă.

După ce m-au cusut, a doua zi m-au și externat, cu un regim nu foarte strict în cazul meu și cu interdicția de a face efort timp de 3 luni. După 10 zile va trebui să scot și firele. Am înțeles că nu prea doare, dar voi actualiza articolul după.

Până atunci trebuie să schimb bandajele zilnic, iar acum nu mai doare. 😀

UPDATE: Am scăpat și de fire, care au fost doar tăiate și nu trase, așa cum mă așteptam. Cred că au fost d-alea care se topesc. Și nu a durut.