Cum urmăriți reducerile?

Nu mă refer la cele din mediul online, deoarece în acest caz sunt ușor de urmărit. Le marchezi ca favorite și vei fi anunțat când prețul este mai mic decât în mod obișnuit. Ori folosești instrumente care urmăresc istoricul prețurilor, așa cum este Pricy. Mă refer la cele din magazinele fizice.

Nu toți avem Freshful și sunt sigur că nu toți cei care au acces la acest serviciu îl folosesc mereu. Aglomerațiile din parcările hypermarket-urilor ne confirmă asta.

Predominant fac cumpărături din Carrefour. Însă trec destul de des și pe la Kaufland sau LIDL. La Auchan ajung cel mai rar, pentru că e în mall, adesea e aglomerat pe acolo și îmi pare mai scump.

Am un obicei din a verifica promoțiile săptămânal. Știu care sunt prețurile produselor pe care le cumpăr de obicei, iar când văd o reducere bună, încerc să profit de ea, mai ales dacă am nevoie de produsul respectiv.

Doar că adesea prețurile mici sunt sărite destul de ușor cu vederea. Dacă nu le notez, cel mai probabil că uit de ele imediat. Așa că sunt curios dacă există un mod mai eficient de a ține evidența reducerilor din supermarket-uri.

Așadar, voi cum faceți cumpărăturile, astfel încât să aveți parte mereu de prețuri bune?

Distribuie articolul:

15 comentarii

  1. Ma duc aproape săptămânal la cumparaturi si cumpar lucruri de care nu am imediat nevoie, dar pe care ar urma sa le cumpar in cateva saptamani/luni si au reduceri substanțiale. Dupa un timp am ajuns sa rețin preturile.

  2. In Ploiesti e un magazin misto, mare. Cred ca era si prin Bucuresti la un moment dat. Cumperi 1 bucata platesti cat la Lidl, cumperi 3 bucati deja iti scade, cumperi 6 bucati iti scade si mai mult din pret. Uite asa am acum un bax de borcane de mazare, de ulei, de orice luate mai ieftin ca la orice alta „promotie”.

    In rest, tot ce tine de carne iau de la tara de la ai mei, oua la fel, branza si lapte am sursa locala de pe aici. La astea nu urmaresc neaparat pretul cel mai mic, ci sa stiu ca au gust.

    Ideea e ca prefer sa iau cantitati, nu sa stau saptamanal cu ochii pe promotii.

    • Da, e utilă asta cu cantitatea. La Metro parcă e așa, doar că acolo nu acceptă bonuri de masă. Cât dai pe lapte? Să fac o comparație cu prețul primit de ai mei.

      Carne, lapte, ouă, cartofi și legume de sezon luăm și noi de la țară, ocazional.

  3. Am instalat aplicațiile și când am cumpărături mai mari de făcut, arunc un ochi peste produsele dorite. Și unde aș ieși mai ieftin, acolo merg.

  4. Mie mi se pare grea treaba asta cu urmăritul reducerilor din magazin. Pentru că să zicem sunt câteva produse doar la reducere, dar dacă merg la cumpărături ies cu coșul plin și cu altceva.
    Mai degrabă cumpăr mai multe bucăți dintr-un produs dacă e la reducere sau aleg un brand în detrimentul altuia.
    Spre exemplu, a fost acum ceva vreme la Freshful o promoție bună de tot la Zewa, și deși am zis că nu mai iau hârtie igienică decât făcută în România, prețul a fost prea bun așa că am luat un pachet.
    Altfel am mai urmărit de exemplu pentru părinții mei vara trecută unde era zahărul cel mai ieftin, că aveau nevoie de câteva baxuri pentru un proces de fermentare specific nordului țării 😀
    În rest mi-e greu să urmăresc că vreun produs e mai ieftin astăzi, că dacă intru zilnic în supermarketuri nu îmi rămâne timp de nimic altceva și numai economie nu fac…

    Pentru laptele de țară recomand dozatoarele care mai sunt prin piețe. La mine e 6 lei/litru. Desigur..trebuie fiert laptele..

    • Cum-de ideea cu hartia facuta in Romania? Mi-am amintit de ăia care au făcut cu miros de coceni, dar au cam dispărut.

      Nu e ușor să mizezi mereu pe reduceri, că ți se agață și altele. Am pățit să merg într-un supermarket ceva local, Supeco îi zice, pentru că erau prosoapele de hartie mai ieftine, dar să iau alte lucruri mai scumpe decât în Carrefour, chiar dacă sunt unele langa altele.

      Pun zahăr în vin? Nu e bine. 🙁

      Interesantă treaba și cu dozatoarele astea. Nu știu care e procedura necesară pentru a monta unul. Să vândă ai mei cu prețul ăsta, sigur ar duce-o bine.

  5. Mai urmaresc si aplicatiile dar de multe ori in aplicatii nu vezi toate produsele reduse asa ca dau un tur al magazinelor pentru a urmari reduceriile reale

  6. Eu cel mai des folosesc aplicația LIDL sau LIDL Plus. Ai tot ce-ți trebuie cât și pentru săptămânile viitoare. Mai prinzi câteva vouchere..etc.

Dă-i un răspuns lui PavelAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.