Cum se trimite un colet

Nu știu de ce, dar pentru o bună perioadă de timp, trimiterea unui colet mi se părea a fi o chestie foarte dificilă. Drept urmare, am evitat astfel de situații oricât de mult am putut. Țin minte că în perioada când aveam un blog despre cărți și organizam diferite concursuri, preferam să trimit premiile comandându-le la adresa și datele de contact ale câștigătorului.

Ies greu din zona de confort, dar când o fac, sunt mândru de mine. Acum, de când stau împreună cu prietena mea care face portrete personalizate, trimitem colete destul de des. Sigur, s-ar putea și mai des, așa că toate la timpul lor. Totuși, dacă ai nevoie de un cadou reușit, ai putea arunca o privire peste articolul despre treburile pe care le face ea.

Revenind la colete. Când ne-a venit ideea să facem o pagină de Facebook pentru a putea promova portretele ei, erau o mulțime de lucruri de gândit. Printre ele și partea de curierat.

Pentru început, am luat site-urile firmelor de curierat la rând. Mare mi-a fost mirarea să descopăr formulare complicate, cu o mulțime de detalii nu foarte relevante și chiar m-am simțit copleșit. În acel moment îmi confirmam că da, e greu să trimiți un colet.

Apoi mi-am amintit că de-a lungul timpului am văzut reclame la fel și fel de platforme de trimitere a coletelor online. Ori de câte ori vedeam câte o reclamă pentru o astfel de platformă, mi se părea o prostie. Nu știu de ce, dar așa le judecam eu.

Amintindu-mi de ele, am zis să văd totuși care e treaba cu ele. Dintre toate, am ales să îmi fac cont pe colete-online.ro. Nu zic că-s cei mai buni, poate alții au prețuri mai bune. Mă gândesc să încerc și alte platforme cu timpul, dar deja ne-am obișnuit cu ei, așa că rămânem aici deocamdată.

Îmi place că platforma este destul de simplu de utilizat. Accesând pagina comandă nouă, nu ai decât 4 pași de urmat. Introduci datele tale, ale destinatarului, datele despre colet și în final alegi firma de curierat cu care vrei să trimiți coletul.

Va trebui să ambalezi bine coletul. Noi folosim plicuri cu bule iar până acum nu am avut probleme. Unde se poate, mai învelim puțin tabloul în hârtie, folie cu bule și mai punem și câte o bucată de carton. Să fie, să nu trebuiască.

Am ales să livrăm cu FAN Courier pentru că au prețuri ok și se ocupă ei cu imprimarea etichetei de transport. Nu am imprimantă, iar mulți dintre livratori impun să o lipești tu pe colet. Mi se pare interesant faptul că nu se oferă mai mulți să scoată hârtii pentru tine. O fi din comoditate? Nu știu câți oameni au imprimantă acasă.

Sigur, platforma oferă mult mai multe funcții și posibilități. Am văzut și că există și opțiunea de integrare în diferite platforme precum Shopify sau Woocomerce. Nu este cazul la noi. Cel puțin nu acum.

Sunt și o mulțime de statistici utile, frumos afișate pentru a-ți face o idee despre cum merge treaba.

Poți salva o mulțime de date, precum informații despre expeditor sau destinatar, șabloane pentru coletele trimise și diferite alte date. Răspund rapid la solicitările prin mail și au chiar și suport telefonic, pe care nu l-am folosit până acum.

Prețurile sunt foarte ok, plătesc între 12-13 lei și 20 de lei pentru un colet, în funcție de dimensiuni și dacă am sau nu ramburs. Sunt majoritatea firmelor importante de curierat integrate în platformă. Iar cu cât trimiți mai multe colete, cu atât plătești mai puțin pentru livrare.

Mi-ar fi plăcut să existe posibilitatea de a livra prin EasyBox dar deocamdată nu există. Poate când își vor extinde restul rețelele de lockere, va fi posibil.

În final, am făcut articolul ăsta pentru că este un serviciu care îmi face viața mai ușoară și pe care-l găsesc ca fiind de mare ajutor. Așa că îl puteți încerca și voi folosind acest link și sunt destul de sigur că vă veți întoarce să-mi mulțumiți pentru recomandare, indiferent cât de des trimiteți colete.

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. Da, Fan Curier e mai rezonabil si ca preț și sunt foarte serioși. În străinătate am trimis prin DPD. Sunt și ei foarte serioși.
    Nu știam ca la Fan Curier îți pot lipi ei eticheta. Eu mi-am lipit-o singura de fiecare data. Mulțumesc de informație.
    Și eu pictez. Am văzut cum pictează prietena, felicitări!

    • Nu a fost necesar să trimitem afară, până acum, deși a fost o fată din Argentina care a vrut un portret. Îți mulțumim tare frumos.

  2. Sa trimiți un colet cu Poșta Română sa vezi acolo ce complicat este…mai ales că nu le funcționează aplicația corect.

    In final tot la ghișeu ajungi.

    Poți șterge unul dintre comentarii îmi apărea că nu s-au trimis prima dată.

    • Am văzut că ăștia de la colete-online.ro au și poșta română în ofertă, dar nu am testat. Parcă am trimis demult un colet sau două prin poștă și îmi amintesc de ceva formular fizic destul de complicat.

Dă-i un răspuns lui FlorinAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.