Cum poți plăti mai puțin pentru căldură cu ENGIE

Suntem într-o perioadă în care toată lumea se plânge. S-a scumpit energia electrică, iar gazele naturale la fel. Drept urmare, costurile pentru întreținere nu mai sunt ca odinioară, ci sunt suportate cu eforturi tot mai mari.

Economiile reprezintă soluția. Sunt multe moduri de a face economii. Îți poți izola casa, poți seta o temperatură cu 2-3 grade mai puțin, că tot ne-am obișnuit să stăm la multe grade, poți investi în ferestre de calitate și mai ales poți alege un sistem de încălzire mai economic. Ultima metodă dă roadele cele mai vizibile.

Aproape jumătate din gospodăriile din România sunt încălzite cu lemn de foc. În plus, sistemele de încălzire sunt schimbate abia atunci când se strică de tot. Iar la alegerea unui noi sistem de încălzire, nu se ține cont de calitate, performanțe sau de clasa de eficiență energetică, ci primează prețul cel mai mic.

În astfel de condiții, nu ar trebui să ne mire deloc faptul că plătim atât de mult pentru întreținere. Sigur, s-au scumpit curentul și gazul, dar cum putem face să consumăm mai puțin, fără a ne compromite confortul?

O idee grozavă ar fi să cumperi o centrală termică mai eficientă, de preferință cu clasa de eficiență energetică pentru încălzire A. Dar, există o soluție chiar mai bună: folosirea unei centrale de ultimă generație care să facă echipă cu o pompă de căldură.

O soluție excelentă este soluția de încălzire propusă de ENGIE, anume noul Thermo Hybrid Combo. Acest pachet vine ca o alternativă excelentă pentru toți cei care își doresc să renunțe la vechile sisteme de încălzire ineficiente și deloc prietenoase cu buzunarul, în favoarea unei soluții mai economice.

Ce include pachetul Thermo Hybrid Combo de la ENGIE? Se folosesc două tehnologii importante: pompa de căldură aer-apă și centrala termică în condensare pe gaze naturale. Dezavantajele fiecărei tehnologii în parte sunt ușor anihilate, iar astfel consumatorul se bucură de eficiență și putere majoră de încălzire.

Care sunt beneficiile oferite de pachetul Thermo Hybrid Combo?

Nu te poți convinge că ai nevoie de un produs sau de un serviciu anume, atât timp cât nu îți sunt prezentate avantajele. Următoarele beneficii sigur te vor convinge că merită să ai în vedere Thermo Hybrid Combo de la ENGIE:

  • Eficientizezi consumul – eficiența de încălzire a casei este de până la 4 ori mai ridicată. Această performanță a fost obținută în regim de încălzire, conform datelor tehnice Immergas pentru sistemul MAGIS COMBO 9 V2 format din centrală termică în condensare pe gaze naturale și pompă de căldură aer-apă, luând în calcul o casă bine izolată, o temperatură exterioară de 7°C și temperatura apei pe tur de 35°C (Coeficient de performanță de 4,81).
  • Fără meseriași sau improvizații – atunci când vine vorba despre instalații, nu există loc pentru improvizații. Cu toate acestea, uneori nu avem de ales și colaborăm cu fel și fel de meseriași cu reputația de Dorel. Iată un motiv în plus pentru a alege Thermo Hybrid Combo: este inclusă instalare completă precum și mentenanță.
  • Poate fi plătit în rate – așa cum spuneam, nu suntem într-o perioadă grozavă. Toate s-au scumpit, așa că te gândești că nu ai bani pentru a eficientiza modul în care îți încălzești casa. În cazul pachetului Thermo Hybrid Combo de la ENGIE există posibilitatea de a plăti echipamentul în până la 60 de rate, pe factura de gaz. Ai putea chiar cu economiile pe care le vei face. Totuși, dacă alegi să plătești integral ai parte de o reducere de 15%.
  • Poți adăuga și alte echipamente – un panou fotovoltaic sau alte echipamente pot fi adăugate sistemului, întocmai pentru a reduce costurile și mai ales pentru a deveni cel mai bun prieten al mediului înconjurător. În plus, poți deveni independent energetic, un vis pe care sigur îl ai deja.

Cine poate profita de oferta celor de la ENGIE?

Te-am convins că Thermo Hybrid Combo de la ENGIE este soluția ideală pentru a reduce cheltuielile cu căldura? Te întrebi acum, probabil, dacă poți profita de această ofertă.

Toți care au gaze naturale de la ENGIE pot face pasul către un consum mai redus folosind această soluție modernă și eficientă.

Totuși, trebuie să mai ai în vedere câteva lucruri:

  • se folosește o pompă de căldură, așa că dacă stai la bloc e mai greu să beneficiezi de această soluție. Ai nevoie de spațiu, așa că este o soluție care se pretează mai degrabă celor care locuiesc la casă și au o curte la dispoziție, unde ar urma să fie instalată pompa de căldură;
  • dacă nu ai o centrală termică deja, nu vei putea opta pentru acest pachet. Asta deoarece nu sunt incluse servicii precum proiectarea sau instalarea inițială, ci ar trebui să ai deja una.

Ce include pachetul Thermo Hybrid Combo

Poate că nu ai înțeles ce anume primești dacă alegi pachetul Thermo Hybrid Combo. Nu-i nimic, reiau pe scurt:

  • O centrală termică în condensare Immergas

Spre deosebire de centralele clasice, centralele termice în condensare se remarcă cu o mai mare eficiență, cu un consum redus (specialiștii spun că ele consumă cu 30% mai puțin decât o centrală convențională), sunt mai durabile (25 de ani durată de viață) și totodată prietenoase cu mediul înconjurător (consumul redus de gaz înseamnă mai puține emisii care poluează).

În plus, despre centralele Immergas se vorbește numai de bine, fiind unul dintre producătorii ce oferă sisteme de bună calitate.

  • Pompă de căldură aer-apă Immergas

Cât despre pompele de căldură, ce ar mai fi de spus în afară de faptul că reprezintă o alegere grozavă pentru costuri cât mai mici la încălzire?

Primești deci și o pompă de căldură aer-apă tot de la Immergas, ce va exploata energia termică din mediul extern ce va fi transferată către agentul termic care se va încălzi și va produce căldură.

Sunt foarte eficiente, reduc cheltuielile la energie și totodată sunt foarte prietenoase cu mediul înconjurător. Confortul va fi, la rândul său, la un nivel foarte înalt, ceea ce sigur te va bucura.

Ceea ce e foarte fain la pompele de căldură e că pot fi folosite atât iarna, pentru a obține căldură, cât și vara, pentru a obține o locuință mai răcoroasă.

  • Servicii de instalare

Pentru a nu mai fi necesar să colaborezi cu Dorel, ENGIE oferă și servicii de instalare. Scapi de o grijă și ai garanția unui montaj realizat ca la carte.

  • Revizii și verificări periodice timp de 5 ani

Pe scurt, odată ce va fi instalată noua centrală termică precum și pompa de căldură, îți tace capul 5 ani de zile. Pentru că nu vei avea nimic de făcut decât să îi primești pe băieții care vor veni să verifice sistemul tău de încălzire.

Bine, îi poți servi cu o cafea, să nu mai spunem că nu faci chiar nimic.

Iar dacă tot am avut nevoie de 1000 de cuvinte pentru a descrie cum funcționează toată treaba asta, las și o poză sugestivă, ca să fie 2000 de cuvinte:

Preț?

Rata începe de la 690 de lei pe lună, ceea ce reprezintă un cost destul de ok în comparație cu economiile pe care le poți face ulterior. Ratele se plătesc direct pe factura de gaz, deci… de ce nu?

Cum poți comanda acest sistem hibrid de încălzire?

Este foarte simplu. Intră pe această pagină, completează formularul de jos și află dacă ești eligibil. Apoi vei fi vizitat de către o echipă tehnică și dacă totul este ok, va trebui să alegeți împreună ziua pentru instalarea noului tău sistem de încălzire.

Voi ce părere aveți despre acest mod de încălzire? Folosiți sau plănuiți să treceți la un astfel de sistem în viitor? Ce avantaje vedeți și care sunt dezavantajele pe care le prezintă un astfel de sistem hibrid?

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.