Câteva site-uri care te ajută să înveți engleza

Din câte poate ați observat, zilele acestea articolele nu prea au apărut pe blogul meu. Vinovată este sesiunea care va cam sta pe capul meu săptămânile acestea și sincer să fiu nu mă bucur deloc. Acuma nu prea contează dacă mă bucur sau nu că ea tot vine și de trecut o să treacă, important e să trecem și noi.

Sunt la litere, Germană – Engleză, nu m-am gândit prea mult înainte să aleg însă nu prea am ce să mai fac acuma, așa că am destule examene la engleză. Am observat însă că spre deosebire de mulți colegi, aproape toți chiar, engleza mea este la un nivel mult mai jos decât cel cerut de cursurile respective și astfel m-am văzut nevoit să reiau câteva lecții importante și să încerc să le învăț cât mai bine.

Pentru că suntem în secolul XXI și fac parte din acea categorie de tineret care nu prea se desparte de internet, am ales să învăț engleza folosind internetul bineînțeles. Astfel am navigat pe câteva site-uri care m-au ajutat cât de cât să mai pricep câte ceva.

  • EnglishPage – EnglishPage este un prim site pe care l-am folosit în special pentru a-mi testa cunoștințele făcând diferite exerciții cu timpurile verbale.
  • Englisch-Hilfen.de – Acest site l-am folosit tot pentru a face câteva exerciții de gramatică.
  • Marplo.Net – MarPlo mi s-a părut cel mai simpatic site deoarece a rezumat foarte bine gramatica limbii engleze în doar câteva pagini.
  • Gramatica-Limbii-Engleze.Ro – Iar acesta este un ultim site pe care l-am folosit pentru a mai recapitula la engleză.

Exersarea este cheia!

Totuși engleza se pare că nu poate fi învățată citind ci făcând cât mai multe exerciții astfel încât ea să ne intre în subconștient iar atunci când suntem nevoiți să punem un verb la forma corectă să nu stăm să ne gândim prea mult ci pur și simplu să apară acel beculeț aprins deasupra capului care să ne spună: ăsta e răspunsul !

La partea asta se pare că am de lucrat și eu însă până atunci vă ofer vouă sfatul acesta că poate cândva o să vă fie de folos: faceți cât mai multe exerciții și astfel veți reuși să învățați engleza.

11208162636_bc7dbf284b_k

Distribuie articolul:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.