Din toate

Gânduri, opinii și tot ce nu încape în rest.

533 de articole

  • Vreau un cort

    Nu știu de ce însă aveam impresia că la Zilele Nordului dispun de cazare iar ieri când m-am trezit la realitate am intrat puțin în panică. Se pare că am nevoie de un cort și un sac de dormit pentru a putea participa la aceste zile și, pentru că luna August e zi de plată…

  • E timpul pentru Europa

    Când România a intrat în Uniunea Europeană aveam undeva la 12 ani și mă durea în paișpe de acel eveniment deoarece eu nu voiam decât să joc fotbal și să mă plimb cu bicicleta, ce-mi păsa mie de România sau de UE? Mai apoi am văzut că acel eveniment, pentru mine nesemnificativ în acele momente, nu era chiar atât…

  • Studentie, vin!

    Huh, de când așteptam să treacă toată nebunia aceasta cu bacalaureatul. S-o fi terminat examele încă de vineri însă vă asigur că e mai grea așteptarea notelor decât rezolvarea unui subiect. Totuși cei de la Edu mi-au făcut o surpriză și m-au scăpat de emoțiile ce aveau să mă cuprindă luni dimineață și astfel au…

  • Examene, bifat

    După o pauză destul de lungă se pare că am în sfârșit motivația precum și timpul necesar să scriu pe blog. Săptămâna care tocmai se termină am fost printre cei care au dat examenele de bacalaureat și mă bucur să spun că a fost totul bine iar în mare parte m-am descurcat. Nu mi-a plăcut…