Am văzut filmul Nuntă pe bani și mi-a plăcut
Așa cum spuneam și în articolul despre filmul Mirciulică, mă uit destul de des la ceea ce face Mircea Bravo pe YouTube și chiar mi-e simpatic. Așa se face că atunci când lansează un nou film – ceea ce va tot face în anii următori, din câte înțeleg – voi încerca să îl văd.
Nu am văzut nici unul dintre cele două la cinema, iar asta deoarece știu că apar și pe Netflix, așa că prefer să le văd acolo. Nuntă pe bani, de exemplu, a fost lansat pe Netflix de 5 zile și, la fel precum se întâmplă cu orice film românesc care apare aici, a ajuns imediat în top.
Am reușit să îl văd și eu, în sfârșit, chiar dacă inițial voiam să îl văd mai rapid. Pentru început, pot spune că filmul Nuntă pe bani este mai bun decât Mirciulică. Probabil că ideea a fost mai bună de data aceasta.
De altfel, am văzut că și feedback-ul de pe grupuri e, în foarte mare măsură, pozitiv.
Povestea e destul de simplă. După ce a devenit viral cu o postare prin care Mircea anunța că nu mai vrea să fie invitat la nunți, acesta se vede nevoit să facă nuntă cu mulți invitați, astfel încât să facă rost de banii necesari pentru a plăti 30.000€ unui cămătar.
Sunt destul de multe glume amuzante, dar și momente trase de păr, dar per total e un film simpatic. Finalul pare că a venit cam rapid și, nu știu de ce, parcă mai așteptam să urmeze ceva.
E film fără înjurături, în caz că vă preocupă acest detaliu, așa că merită să îi dați o șansă.
L-am vizionat și eu pe Netflix. Mi-a plăcut.
În comparație cu primul cum e?
Mai reușit.
Al 3 lea ar trebui să fie și mai și, deci.
Câte nunți ai făcut ca să știi că unele momente sunt trase de păr… ai fi surprins câte se pot întâmpla la nunți… chestii din acestea care par trase de păr.
Uite de exemplu, la nunta mea eram convins că nu mi se va fura mireasa pentru că vorbisem cu toți cei care ar fi putut să o facă și le-am spus că prefer să ne distrăm decât să ținem un obicei care mie mi se părea desuet… eram convins că nu voi avea surprize… dar ți-ai găsit mi-au furat-o și mi-am furat-o… și la un moment dat mă întreabă niște invitați care fuseseră complici unde-i mireasa… am presupus că-i la baie și mi-am văzut de nuntă… și la un moment dat că în filmele The Godfather un unchi de-al miresei pe care abia îl cunoscusem în ziua nunții vine la mine cu telefonul lui mobil că cică-l caută cineva pe mire la telefon (în ziua aceea eu mă deconectasem complet)… la telefon aflu de Răpirea din Serai, nu am de gând să negociez ci să plătesc răscumpărarea miresei… le spun să o aducă așa cum au furat-o și că le dau tot ce-mi cer (de obicei cereau cea mai fină și mai scumpă băutură, cea care se bea într-un cerc mai intim a doua zi după nuntă – obicei care prin Moldova se cheamă Calea Primară)… n-au vrut să audă nimic… mi-au spus că trebuie să o găsesc eu dacă îmi vreau mireasa înapoi… și-au fost vreo 45 – 60 de minute ca în filmele cu 007 – James Bond, indicii și escape room… o chestie pe care eu nu o anticipasem nimic… și toate chestiile acestea erai documentate de echipa de cameramani pe care-i angajasem să filmeze nunta… aproape că am cedat și ca să fiu sigur că n-am făcut vreo gafă și n-am folosit limbaj obscen le-am cerut să taie toate scenele cu furatul și găsitul miresei… am primit filmările brute separat și montajul separat pentru nași, părinți și pentru alții care voiau să vadă nunta pe DVD.
Mă refeream mai degrabă la alte scene, care nu aveau neapărată legătură cu nunta. 😀 Gen plânsetul prietenului în fața cămătarului. Nu a fost prea credibil.
si eu ma tin de ceva vreme sa il vad, mi-ai dat un motiv in plus sa ma uit, parca aveam o retinere nu cumva sa pierd timpul
Nu ține prea mult, așa că merită să riști.
Înainte, până să apară fiimea în viața noastră, aveam o regula, odată pe luna mergem la cinema.. acum, după ce s-a nascut fiimea, cine mai are timp de cinema, sau cine mai are timp de filme. În general, și eu când prind un liber, încerc să mă uit pe Netflix la ce mai iese nou, doar ca liber când ai copil mic e oarecum un vis, pe care rar ți-l permiți 🙂 Oricum, o sa-l pun în listă acolo, să-l văd și eu filmul. Pare interesant din trailer.