Salvat de Ruby, un film de duminică grozav

Ieri energia a lipsit cu desăvârșire, așa că am zis că un film de duminică poate fi o alegere grozavă pentru a-mi pune bateriile la încărcat. Consider ca fiind filme de duminică toate acele filme de familie, ușoare și cu final fericit. Mi se pare că astfel de filme sunt esențiale pentru cinefili așa ca mine.

Unul dintre ele este și filmul Salvat de Ruby, film pe care îl găsim, desigur, pe Netflix. Pe scurt, este un film cu un câine. Cum să nu fie mișto?

Bazat pe o poveste reală, filmul Salvat de Ruby îi are în centrul pe Dan, polițist ce visează să facă parte din unitatea K9, chiar dacă toate par a fi împotriva lui. Face echipă cu Ruby, un câine problemă ce nu părea a fi dorit de nimeni, până la Dan.

Povestea curge ușor, plăcut și îți transmite un vibe foarte plăcut. Iar faptul că este inspirat din realitate îl face să fie și mai drăguț.

Drept urmare, dacă vrei să vezi un film alături de familie, Salvat de Ruby poate fi o alegere bună.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.