Am scăpat de sforăit
Nu respir prea bine pe nas, iar cauza pare să fie o deviație de sept. Prin urmare, puneam problema mea cu sforăitul pe seama acestui detaliu. Dar pare că nu era neapărat aceasta cauza și o spun după ce pare că am scăpat de sforăit.
Sigur, nu aș putea spune că mă deranja personal sforăitul prea mult în trecut. Poate doar vecinii erau deranjați, că în rest nu prea erau persoane în jur care să fi suferit din această cauză.
Totuși, conștientizam în sinea mea că acest sforăit nu este neapărat prea bun, iar dacă are loc, este foarte probabil ca nici somnul să nu fie prea bun. Apoi, de când a apărut Ștefania în decor, coturile pe care le primeam din cauza sforăitului nu erau prea confortabile.
Înduram și totuși îmi părea rău în sinea mea că îi distrug somnul, mai ales că eu țin mult la acest aspect. Somnul trebuie să fie somn, că altfel e bai.
Cu timpul am decis că trebuie să slăbesc, așa că am început să mănânc mai puțin și mai sănătos. Iar după o lună sau două în care stilul de viață s-a schimbat radical, am aflat că nici sforăit nu mai există. Mi se părea mie că nu mai sunt ghiontit în somn, dar am zis că poate s-a obișnuit cu traiul nou.
Timpul a trecut iar sforăitul pare să fi dispărut aproape în totalitate. Au mai fost 2-3 încercări, iar asta doar atunci când eram fie prea obosit, fie obosit de la 2-3 pahare cu vin. Aparent, rezistența la alcool s-a cam dus și ea, iar după două pahare de vin aproape că îmi iau somn. Unde-s vremurile de demult!?
Cine ar fi zis că e chiar așa simplu să scapi de sforăit? De altfel, interesant fenomenul și cred că ar trebui să sap pentru a descoperi mai multe despre el.
Dacă sunteți chinuiți de sforăit, ori mai ales dacă persoana alături de care vă faceți viața este, atunci stilul de viață ar putea fi problema, așa că schimbarea lui poate fi o soluție de luat în calcul.
Am incercat si eu sa renunt la alcool seara, sa fac sau sa nu mai fac sport noaptea, dar la mancare, sincer, nu m-am gandit. Mulțam de idee!
Sportul înainte de somn cică nu ar fi bun.
Esti un fericit!
Chiar că da! :))
Pregateste fata de acum si spune-i sa citeasca ce iti zic astia mai batrani. Vei sforai dupa 30. Sau veti sforai. Poate ea are norocul sa nu, fiind ceva mai mica.
Cica la 40+ mai scapi si o nesuflata.
Îi voi transmite. Eh, săptămâna asta am fost pe borș de fasole.
Eu nu am probleme cu greutatea însă sforăi de mă auzi de afara.
Momentan nu deranjez pe nimeni și persoana de langa mine sforăie la fel deci nu are ce comenta. 😄😄😄