Am încălcat regulile

De pe 1 noiembrie am început o treabă pe care nu m-aș fi gândit vreodată că aș fi în stare să o duc. Mai precis, am zis că nu mai vreau să fiu gras, așa că erau necesare niște schimbări. Prima oară pe plan alimentar.

Am renunțat să mai mănânc rar, mult și prost. Mi-am făcut un program, am redus cantitățile și m-am străduit să fie totul cât mai sănătos. Am ajuns să mănânc fructe și legume zilnic, ceea ce nu prea obișnuiam să fac.

De atunci au trecut aproape 4 luni, timp în care am respectat totul cu o strictețe maximă. Și eu mă mir câteodată că am putut să mă țin atât de mult timp de toată această treabă. E doar începutul, încă sunt multe kilograme de dat jos și sunt mai motivat ca niciodată.

Cu toate acestea, nu neg că după 4 luni parcă apărea dorința de a încălca puțin regulile. Nu vreau să apară monotonia sau ceva de genul, chiar dacă sunt zile la rând când mănânc aceleași lucruri, ceea ce nu mă deranjează neapărat.

Așa că vineri, 24 februarie, am decis să-mi dau o răsplată. Am avut o ieșire corespunzătoare de Dragobete, la o prăjitură și am surprins comandând două în loc de unde. Se uita cam lung Ștefania la mine, spunându-mi din priviri parcă eu nu pot să mănânc două. Nici vorbă de așa ceva, una era a mea! Mi-am luat o felie de tort, chiar dacă nu-s mare fan, iar asta pentru că îmi era poftă de ceva dulce. Rar mi se întâmplă asta.

Părea făcut în casă, fiind vorba despre o cofetărie de aici din Ipotești. Sper că așa a și fost, deoarece gustul era destul de natural. A mers bine, deși cred că eram mai inteligent dacă mâncam doar jumătate. A fost cam mult, însă… hapsânul tot hapsân. Aia e!

Să fi fost doar atât? Nici vorbă! Păi ori încălcăm regulile, ori nu le mai încălcăm? Seara a mai continuat și cu alte ilegalități. Am sărbătorit ziua cu o șampanie destul de dulce, pe care nu cred că o mai cumpăr totuși. Prima impresie a fost bună, continuarea în schimb… nu prea. Ieftin plătești, ieftin primești.

Două pahare de păcat. Apoi, cireașă de pe tort, au fost și vreo 3 felii de pizza la ora 21, și nu d-aia sănătoasă cum am făcut nu demult. Atât a fost.

De acum o iau de la capăt cu porțiile mici și sănătoase până cine știe când. Poate pe la 90 să-mi mai fac vreun moft d-ăsta alimentar.

Încălcarea regulilor mi-a priit, nu neg. Iar asta deoarece a fost o evadare din cotidian, care m-a ajutat din punct de vedere al motivației.

Voi mai încălcați regulile din când în când?

Distribuie articolul:

8 comentarii

  1. Mi se pare incredibil de greu să ții cură de slăbire. Eu rar am facut-o, ca n-a fost cazul (o saptamana la 5-6 ani), dar am prietene care se luptă cu asta de-o viață. Nu știu de unde au atâta voință, e de admirat. Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.