Am citit o carte după mult timp

Am multe reproșuri pentru mine. Nu fac suficientă mișcare și totodată nu citesc prea mult. Dacă demult nu trecea zi fără să citesc câteva zeci de pagini, de o lungă perioadă de timp nu am mai reușit să fac asta.

În primul rând, am aceeași scuză precum majoritatea: nu îmi ajunge timpul. Ori poate că încă nu îmi administrez destul de bine timpul liber, căci timp ar fi. Cu toate acestea, sunt multe de făcut și recunosc că uneori – nu foarte rar – îmi mai place să și lenevesc.

Apoi, un al doilea motiv a fost dificultatea de a găsi ceva care să mă atragă cu adevărat. Dacă în trecut nu serveam altceva decât beletristică, astăzi nu mă mai atrage la fel de mult. Au fost suficiente povești și oricât de mult aș aprecia beletristica în continuare, pur și simplu nu s-a mai lipit de mine.

Am început câteva cărți de-a lungul timpului în care nu am citit, dar scenariul a fost mereu același: la toate am citit primele 30-50 de pagini iar mai apoi am renunțat.

De curând, am prins o ofertă cu transport gratuit la Libris, iar dacă tot zărisem o carte interesantă pentru Ștefania, am zis să comand ceva și pentru mine. Mai precis, este vorba despre cartea Principiile banilor: De la a dispera la a prospera. Ghid de educatie financiara, scrisă de Liviu Gelu Draghici. Era la un preț foarte bun așa că am zis să profit.

Vreau de ceva timp să citesc mai mult despre educația financiară, deoarece sunt multe de îmbunătățit din acest punct de vedere.

Dacă tot veni vorba despre ea, zic să scriu și 2-3 rânduri despre. Nu de alta, dar poate vă interesează și pe voi.

Nu am avut mari așteptări de la această carte, ba chiar cu temerea că ar putea fi multă abureală și cam atât. M-am înșelat și nu prea. În cea mai mare măsură, informațiile sunt de bun simț. Sunt informații generale, câteva sfaturi generale și recomandări pentru a economisi, pentru a reduce cheltuielile dar și câteva pagini despre investiții.

Bate și câmpii pe alocuri, nu neg, are tendința de a exagera atunci când vine vorba despre economii dar per total spune lucruri utile.

A fost o carte potrivită pentru a-mi crește apetitul pentru citit iar acum am împrumutat de la Nicoleta cartea Small Data, de la Martin Lindstrom. Sper să o încep de mâine, măcar 30 de minute pe zi.

Voi cum stați cu cititul? Sper că mult mai bine decât mine, motiv pentru care accept recomandări în comentarii. Singura cerință e ca titlurile prezentate să fie constructive și interesante. Nimic mai mult.

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Anul asta stau ceva mai bine, dar anul trecut am fost si eu in situatia ta. Folosesc aplicatia Goodreads pe care ti-o si recomand. Un fel de fb al cartilor si cumva sunt nevoit sa raman activ cu cititul datorita prietenilor.
    Ca si recomandari, tot pe acelasi subiect ar fi Mania lalelelor de Mike Dash.

Dă-i un răspuns lui BogdanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.