WhatsApp vrea să introducă o opțiune de setare a vitezei mesajelor vocale

Mesajele vocale se dovedesc a fi foarte practice atunci când nu poți scrie un mesaj. Cu toții avem prieteni care trimit mesaje vocale și mulți dintre noi folosim opțiunea asta disponibilă în majoritatea aplicațiilor de socializare.

Eu, de exemplu, trimit mesaje vocale în mod special atunci când sunt la volan, pentru că asta nu-mi distrage atenția de la drum și nu mă pune în pericol, mai ales dacă port căști.

La fel de probabil e ca majoritatea dintre noi să avem prieteni cu un ritm mai lent de vorbire, pentru care ne-am dori să grăbim puțin viteza mesajului vocal. Ei bine, WhatsApp s-a gândit deja la această problemă, așa că vine cu o opțiune nouă care tocmai asta își propună: să grăbească mesajele vocale.

Iar după ce au testat opțiunea în variantele beta ale aplicației, aceștia declară că funcția a fost un adevărat succes.

Cel mai probabil, după ce va fi lansată oficial, o vom găsi și pe Facebook Messenger ori pe Instagram, că doar e aceeași companie până la urmă.

sursă imagine: GizChina.com

Ce părere aveți de această funcție? O găsiți ca fiind utilă, ori ba?

Distribuie articolul:

Un comentariu

Dă-i un răspuns lui Wlog.RoAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.