Usturoi din Spania ambalat în România – la Carrefour

Sunt mare fan al usturoiului și l-aș folosi aproape în toate mâncărurile. Nu numai că e foarte sănătos, ci însuși gustul său e mișto de tot. Bine, e important să ai un usturoi bun, chiar românesc dacă se poate.

Deși încerc să ajung tot mai des în piață, programul, traficul și uneori vremea reprezintă motive din cauza cărora nu pot ajunge. Așa că multe cumpărături le fac de prin hypermarket-uri precum Carrefour, Auchan, Kaufland, Lidl și astea.

Ieri am fost la Carrefour. Pe lângă Dero și altele, am vrut să îmi iau și niște usturoi, că tot mi-era poftă de cartofi noi cu mujdei de usturoi. Am mers în zona legumelor să văd ofertele pentru usturoi. De cele mai multe ori am grijă să caut produse românești. Pe lângă cel din Spania și cel din China, am găsit și usturoi din România.

Interesant a fost însă faptul că printre săculeții cu usturoi din România mai erau și alți săculeți, de culoare diferită, cu o etichetă foarte interesantă care îți atrăgea privirea practic. Cam așa:

Dacă nu acorzi prea multă atenție, poți zice că e usturoi românesc. Pe o altă etichetă, mai mică și mai puțin vizibilă este menționată originea usturoiului: Spania.

Interesant este că aceste punguțe cu ustoroi etichetat atrăgător erau puse fix printre cele cu usturoi românesc. Și nu era doar una, ci vreo 4-5 printre cele 7-8 cu usturoi românesc. Iar în alte locuri nu am văzut să fie amplasate acest usturoi, ci doar în cutia cu al nostru.

Mârlăneală pe față? Cam da! Rușinică să-ți fie, nenea Carrefor!

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.