Trei localuri pe care trebuie sa le vizitezi in Botosani
Azi m-a cuprins puțin melancolia gândindu-mă că după BAC prea puțin voi mai vizita acest oraș, mai ales din toamnă. Au fost patru ani frumoși în care am făcut de toate, am ieșit în oraș, am mers la film, la meciuri de fotbal, handbal, concerte și multe alte ieșiri specifice vieții de liceean.
Am ieșit de multe ori la cafea, la suc și la bere astfel încât pot spune că am vizitat o mare parte din localurile din oraș. Am reușit pe final să îmi stabilesc și câteva localuri preferate pe care țin să le prezint puțin și în acest articol în cazul în care vii în Botoșani și vrei să ieși undeva. Țin să precizez că ordinea este total aleatorie, fiecare local având beneficiile sale.
Kopi – un local în care trebuie să îți bei cafeaua
Am ales să prezint localurile în funcție de momentele zilei. După cum am zis și mai sus, localul în care trebuie să îți bei cafeaua, sau ceaiul, de dimineață este Kopi. Am descoperit recent cafeneaua aceasta cu toate că se află pe pietonalul Unirii, loc pe unde m-am plimbat deseori. Prețurile sunt acceptabile, cafeaua este foarte bine iar încăperea este superbă. Florile de pe pereți plus muzica Jazz de pe fundal face ca dimineața să fie începută cu dreptul.
Grand Irish Pub – ai bea o bere bună și ieftină ?
Unul dintre localurile în care am ieșit foarte des este Grand Irish Pub, local unde au fost organizate și trei blogmeet-uri. Unul dintre aspectele care m-a convins să revin în acest local a fost berea casei care nu costă decât 3 lei și e la halbă. De asemenea mă simt bine în acest local și datorită faptului că este foarte spațios și mă simt mai lejer.
O seară faină în Chrome Bar
Dacă ar fi să îmi doresc o seară cât mai faină aș alege să o petrec în Chrome Bar. Localul acesta ne-a găzduit și ultimul blogmeet iar designul interior este cel care m-a cucerit. De asemenea acesta găzduiește mai multe evenimente, motiv pentru care trebuie să petreci cel puțin o seară în acest local. Totodată Chrome Bar reușește să adune rockerii botoșăneni săptămânal la câte un concert de muzică rock și nu numai astfel încât cu siguranță ai unde bea o bere ascultând niște muzică bună în Botoșani.
Chrome Bar e pe departe de a fi un loc unde îți poți petrece „o seară liniștită”. Te duci acolo pentru muzică, pentru a te distra. Dacă vrei liniște, ia de te mobilizează până „La negustori”.
Am fost la concertul Alinei Manole și crede-mă că a fost un adevărat tratament pentru suflet. Din La negustori nu am fost nevoiti cumva să plecăm datorită muzicii ?:D
Bine, acuma nu pot să uit Irish Coffee-ul din La Negustori, respectele mele.
Oh, melancolia asta de licean… M-ai adus aminte de localurile prin care hoinăream şi eu în Sibiul meu drag :-<
Uneori e atât greu să fii elev, student șamd.
Toate trei se pot gasi doar intr-un singur loc:Taverna Bella Napoli.deschis de curand iti ofera liniste pentru a savura o cafea adevarata,un pranz delicios si o seara de neuitat alaturi de prieteni.credetima,chiar merita vizitat.
Încă nu am avut ocazia să vizitez acest local.