Tot mai mulți utilizatori renunță la Google Chrome pentru Edge
Popularitatea lui Google Chrome este greu de ignorat, fiind totuși cel mai utilizat browser la ora actuală, cu o cotă de piață imensă. Totuși, Microsoft pare să fi făcut o treabă tare bună cu Edge, așa că Microsoft are în sfârșit un browser care atrage.
Statisticile arată că Edge câștigă, ușor-ușor, tot mai multă popularitate, iar mulți dintre utilizatori ar veni chiar de la Google Chrome.
Sigur, browserele sunt foarte asemănătoare, însă mie mi se pare că Edge ar fi mai bun. Ori pentru că n-am fost niciodată fan Google Chrome, ori pentru că pur și simplu m-a încântat noutatea, cert este că eu folosesc deja Edge de ceva timp atât pe desktop cât și pe telefon.
Microsoft Edge are o cotă de piață de peste 4%, ceea ce reprezintă o premieră pentru el, fiind al 3-lea browser de pe piață după Chrome și Safari, conform Statcounter.
La polul opus, Google Chrome are o cotă de piață de 64,04%, în scădere de la 65,27%. De aici și concluzia că lumea începe să descopere browserul Edge al celor de la Microsoft.
În creșterea înregistrată Edge se vede și politica agresivă a celor de la Microsoft, care îți cam bagă pe gât browserul Edge pe Windows. În ciuda acestui mod agresiv de promovare a noului lor browser, nu putem totuși să ignorăm performanțele deloc rele ale lui Edge.
Voi folosiți Edge?
De ce e mai bun Edge?
E o impresie strict personală… dar mi se pare o idee mai rapid și parcă n-ar consuma atât de multe resurse. Repet însă.. nimic măsurat, doar o impresie ce poate fi greșită, bineînțeles. Sunt însă subiectiv.
Edge poate avea succes în cazul în care e chiar bun, iar cei care instalează Windows „de la 0” să nu simtă nevoia de a instala alt browser.
Eu zic că este… Dar rămâne de văzut. 😀