Sunt bune cuțitele MRK Prestige?

Dacă tot am scris în trecut despre cuțitele Maranc, sau mă rog… despre unul dintre ele, am zis că nu ar fi rău să mai vin cu un material pe acest subiect. Asta deoarece cuțitul de la Maranc nu este singurul pe care îl am în casă, ba chiar locul i-a fost luat, în foarte mare măsură, de către alte două cuțite de la MRK Prestige.

Le găsești pe eMAG, iar dacă ești pasionat de bucătărie și vrei să te folosești de niște cuțite bune, cu siguranță le-ai zărit până acum. Merită să le ai în vedere? Eu zic că da.

În prezent, am două cuțite marca MRK Prestige, anume un santoku și un cuțit al bucătarului.

Ce îmi place la ele? Greutatea. Cel de la Maranc e destul de ușor, iar eu prefer – se pare – să fie ceva mai greu, deoarece lucrez mult mai bine cu el.

Să începem cu santoku, care mie îmi place nespus datorită formei sale. Are o lamă de 17 cm, realizată din oțel de damasc, prevăzută cu niște alveole care facilitează tocarea și tăierea ingredientelor fără ca acestea să rămână lipite pe cuțit. Eu îl folosesc în mod special la legume.

Are un mâner din lemn negru, nu știu precis ce fel de lemn e, iar pinul decorativ îi oferă muuultă personalitate. Ador acești pini decorativi pe care lumea îi folosește la mânerele cuțitelor.

Greutatea sa este de 232 de grame, lama are o grosime de 2 mm și se simte tare bine în mână. Se curăță ușor și timp de un an nu a necesitat ascuțire. În ultima vreme am intervenit pentru ascuțirea lor. Nu mă pricep încă foarte bine, dar rezultatul este mult peste așteptări. La mine, cuțitele trebuie să fie ascuțite brici!

Fratele său aproape geamăn, cuțitul bucătarului, este ceva mai mare. Lama este de 20 cm și fiindcă pentru Ștefania este o idee cam mare, îl folosesc doar eu. Ea se folosește mai mult de santoku.

La fel precum frate-su, are o lamă din oțel de damasc. Ori cel puțin așa scrie în descriere. Am văzut că cineva se plângea în secțiunea de review-uri că nu ar fi Damasc. Nu mă pricep, așa că nu știu ce să spun. Pentru mine este un cuțit de bună calitate.

Are cu 3 grame mai mult decât modelul santoku și taie foarte bine. Ce poți cere mai mult de la un cuțit? Arată bine, se curăță ușor, par a fi foarte durabile, tăișul rezistă și pot fi ascuțite foarte simplu, așa că… pentru mine este suficient.

Cumva am început acest articol cu concluzia, dar nu strică să o repet și la final de articol. Merită să cumperi un cuțit marca MRK Prestige? Dacă te pasionează gătitul și mai ales dacă iubești cuțitele frumoase, atunci merită să îți faci moftul.

Sigur, am văzut multe asemănări între mărcile de cuțite scumpe de pe la noi. Mă rog, scump e cam mult spus, pentru că sunt și cuțite muuult mai scumpe. Acestea sunt ceva cuțite chinezești, doar personalizate cu marca fiecăruia. Mă tentează să comand, la un moment dat, unul direct de acolo, de pe Aliexpress sau alt site de genul, să compar calitatea. Prin urmare, e o variantă de luat în calcul.

Ce cuțite folosiți atunci când faceți pe bucătarii?

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.