Suceava Blues Festival, ediția XV din 2024
Nu de puține ori am spus-o pe aici că Suceava Blues Festival mi-a ajuns la suflet încă de la prima ediție. Acesta este motivul pentru care încerc să nu-l ratez ori de câte ori se întâmplă dar și pentru care scriu și eu un articol despre, sperând că voi aduce și eu măcar 2-3 oameni la festival.
Așa că dacă tot am scris despre Cetatea de Rock a Sucevei, un festival cu care nu m-am familiarizat încă prea mult dar am de gând să fac asta, am zis că a sosit timpul să vă anunț și despre festivalul meu preferat de blues.
Înainte de toate, festivalul va avea loc în perioada 5-6 iulie 2024. Important de precizat e faptul că anul acesta festivalul se întoarce pe platoul din apropierea cetății, un loc care mie îmi place mult mai mult. Anul trecut a fost în centru și parcă m-am simțit ceva mai stingher.
Va fi și o tombolă cu premii interesante, la care probabil că voi participa. Nu de alta, dar sunt niște căști și boxe foarte faine, iar la cât de mult îmi place muzica, ar fi păcat să nu mă bag.
Cât despre artiști, avem următoarele nume:
- MIGHTY MO RODGERS;
- MATT O`REE BAND;
- RAREȘ TOTU plays SANTANA;
- SAX GORDON & LUCA GIORDANO BAND;
- MARCIAN PETRESCU BAND;
- BLUEMANS;
- FUNKY ROAD.
Sper să fac câteva poze pe acolo. Anul trecut am făcut o pauză, din cauza ploii, dar parcă mi-e dor de niște poze de festival, chit că laptopul nu prea mai duce la editare.
Intrarea este gratuită iar donațiile sunt bine-venite.