Merită electrocasnicele din LIDL de la Silvercrest?

Deși le-am văzut mai mereu prin LIDL și au ajuns în casă vreo 3-4 electrocasnice mici de la Silvercrest, trebuie să recunosc că nu m-am întrebat niciodată care e treaba cu ele. Semnele de întrebare au apărut abia după ce am cumpărat air fryerul Silvercrest, motiv pentru care am decis să mă documentez puțin pe acest subiect.
Gândindu-mă pe repede înainte, cred că am prin bucătărie vreo alte patru aparate de la Silvercrest: fierbător de apă, ceva blender vertical, un aparat de vidat și un alt aparat care funcționează, în mare parte, ca un blender. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, tot de la Silvercrest este și râșnița electrică pentru cafea. Face treabă bună de ceva timp.
Scriind articolul, mi-am dat seama că era cât pe ce să fur curent. Mai precis, nu știu de ce aveam impresia că marca acestor produse e Starcrest. Destul de similar numele, iar ideea articolului mi-a venit după ce am descoperit că cei din urmă au site oficial, fiind făcute – mai mult sau mai puțin – în România.
Ba chiar am fost nevoit să actualizez articolul despre friteuza cu aer cald, că tot prost am scris și acolo. Mna… mai greu începutul de an!
Revenind la aparatele de gătit de la Silvercrest. Deși eu m-am orientat mai mult către Parkside, având o mulțime de videoclipuri despre ele, dar și câteva articole, cred că merită mai multă atenție și cele de la Silvercrest.
La fel precum în cazul garanției de la Parkside, presupun că și în cazul Silvercrest discutăm despre o politică la fel de ok. Nu am fost nevoit să apelez la garanție până acum, pentru că nu s-au defectat.
Mai apoi, un alt avantaj al acestora este și prețul lor accesibil. Dacă ai baftă să prinzi reduceri bune, poți beneficia de prețuri foarte ok. De exemplu, eu am plătit puțin peste 100 de lei pentru air fryer. Chiar și când sunt la preț întreg, tot în categoria aparatelor accesibile pot fi încadrate.
Ținând cont de faptul că nici unul dintre aparatele mele de la Silvercrest nu s-au defectat până acum, pot spune că și calitatea este în regulă. În ceea ce privește performanțele, aici nu îmi pot da cu părerea. Sigur, nu e comparabilă cu cea a aparatelor produse de nume mari din industrie, așa că este important să îți setezi așteptări ok.
Totuși eu sunt mulțumit de toate aparatele Silvercrest pe care le dețin. Nu sunt pretențios de fel, dar totuși nu m-au dezamăgit până acum, așa că pot spune că sunt destul de ok.
Voi ce experiențe aveți cu ele? Eu unul probabil că voi mai testa diverse în viitorul apropiat.
