Skip to content

Solutia pentru a scrie zilnic pe blog

Am citit pe multe bloguri faptul că dacă vrei să ai succes cu blogul trebuie să scrii cât mai des, recomandat fiind să scrii zilnic. Am încercat de multe ori să fac asta însă de cele mai multe ori mă loveam de problema numită inspirație. Tot pe bloguri citeam cât de utilă este o agendă însă de fiecare dată când mă aflam prin preajma unei librării nu aveam bani.

Când am venit din tabără am fost nevoit să stau vreo 2-3 ore prin Botoșani deoarece nu aveam autobuz mai devreme spre casă. Astfel am mers să îmi cumpăr un mouse dintr-un magazin și fără să vreau am o observat că acolo erau și agende. Nu credeam că îmi voi cumpăra deoarece nu aveam prea mulți bani însă am zis să întreb totuși. Pentru că prețul nu era decât de 3 lei am zis că merită să o cumpăr. Și a meritat.

De multe ori îmi vin idei de articole atunci când sunt pe afară cu bicicleta sau chiar când mă pun în pat să dorm. Mereu îmi spuneam că îmi voi aminti ideea articolului însă niciodată nu se întâmpla asta.

În ultimul timp am port mai mereu agenda și un pix cu mine iar când imi vine o idee o notez imediat iar atunci când mă aflu la laptop îmi deschid agenda și văd despre ce ar trebui să scriu.

La mine ideea funcționează de minune. În ultimul timp – exceptând ziua de sâmbătă când am fost la Prut – aproape că am scris zilnic, iar când nu am făcut-o a fost din cauza lipsei timpului. Mai mult decât atât mai am încă vreo trei idei de articole scrise pe carnețel și sunt sigur că până când le voi scrie, vor apărea și altele.

Așadar, poate fi considerat carnețelul soluția pentru a avea mereu idei de a scrie pe blog ?

Sursă imagine: http://canterlane.com/

10 Comments

  1. Mai tot ce scriu pe blogul meu imi vine direct, atunci, pe moment. Rareori cand notez in „notite” pe telefon idei de articole.

    • Eu uneori nu sunt acasă, de aceea apelez la carnețel.

    • Merită măcar să încerci. Nu ai nimic de pierdut.

  2. Dacă ai un blog doar pe o anumită tematică îţi va veni mai uşor.Cred că cei care au un blog doar despre muzică sau filme…sau cărţi, nu prea au nevoie de o agendă.

    • Aici ai dreptate, e mai usor sa gasesti subiecte pentru un blog nisat.

  3. De ce e nevoie de un carnetel fizic? O aplicatie de notite pe telefon cu sincronizare la calculator precum Google Keep nu e buna ?

    • Incerc sa nu depind prea mult de tehnologie insa ar merge si o astfel de aplicatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.