Sistemul ucide iar…
M-am uitat doar la prima repriză aseară, după care am ieșit la alergat și am mai rămas pe afară. Urmăream scorul pe Flashscore și din când în când deschideam Sport.Ro. Am văzut update-ul conform căruia Ekeng ar fi căzut pe teren, dar am crezut că nu e ceva chiar atât de serios.
Peste o oră și puțin am aflat că a murit și am rămas mască. E ciudat ca în urmă cu ceva timp să te bucuri la golul superb dat de unul dintre jucătorii echipei preferate, iar mai apoi să afli că s-a stins. Și cred că s-a stins cu șansă.
Nu sunt medic și nici nu am prea multe cunoștințe în domeniu, însă e grav să auzi că un om care și-a pierdut practic cunoștința nu primește manevre de resuscitare, cu toate că salvarea vine la rândul ei foarte târziu. Mă gândesc că mai bine venea unul din suporteri sau din jucători și-l lua cu mașina pentru a-l duce la spital, ar fi fost mai rapid.
Și așa mori cu zile. Iar mai trist este faptul că acesta este doar un caz despre care am auzit toți pentru că s-a întâmplat la TV. Dar sistemul ucide cu siguranță mult mai des. În toate acele cazuri în care salvarea vine peste 3-4 ore în localități care poate nici curent nu au, oamenii mor și nu știe nimeni că ar fi trăit dacă s-ar fi intervenit mai rapid.
Și oare câți au mai murit pe la porțile spitalelor pentru că nu aveau asigurare, sau poate că unii „doctori” care și-au luat diplomele cu bani le zic că sunt bine și e doar o răceală, iar odată ajunși acasă e prea târziu.
Despre Colectiv și situația cu dezinfectările din spitale nici nu mai pot spune nimic, cu toate că dacă autorizațiile de funcționare nu s-ar da și ele pe bani, poate că acum România ar fi număr cu 64 de oameni frumoși mai mult.
Și cel mai trist e faptul că nu poate fi schimbat întreg sistemul, iar de cele mai multe ori se întâmplă ca la protestele de la Colectiv: ne bucurăm că scăpăm de două-trei nume corupte, însă de fapt nu schimbăm mai nimic, iar trofeul ne este oferit doar așa, pentru a ne potoli și pentru a crede că am învins, când de fapt pierdem în fiecare zi lupta cu sistemul, iar ieri, cel care a pierdut a fost Patrick Ekeng.
Suporterii zic că asistenta de pe salvare ar fi venit din urma ei, pe jos, pentru că avea semințe de mâncat și trebuia să termine țigara. Eu mă întreb: dacă era fiul, soțul sau fratele ei, ar mai fi stat să termine țigara? Mă mai întreb: de ce te mai faci asistentă/doctor/șamd dacă nu ai în tine dorința aceea de a face bine? Doar pentru bani? De fapt, probabil că a gândit că oricum la sfârșit de lună își primește aceeași leafă, cu sau fără un om pe care ar fi putut să îl salveze, dar a preferat să mai tragă un fum, în timp ce un tânăr își dădea duhul pe teren.
Să te odihnești în pace Patrick Ekeng și să dai goluri la fel de frumoase precum acela care ne-a dus în finală, și să te bucuri că ai scăpat de un sistem bolnav, cu toate că nu era țara ta.
Și eu am rămas mască, când am văzut ce fel pică. Ce să mai zici nene.. Trăim în România, țara unde vii sănătos și pleci în coșciug.
V-ati gandit vreodata ca inainte sa schimbam pe cineva, SISTEMUL aici de fata, ar trebui sa ne schimbam noi ?
E clar faptul că de la noi pornește totul.