Skip to content

Se întâmpla acum un an

1 an de bloggingPrintre multe dintre site-urile online, mai apărea unul numit la-vorbitor.ro. Asta se întâmpla anul trecut, adică pe 31 august 2013. De atunci au trecut și s-au schimbat multe, însă totul a decurs atât de frumos și pare că această aventură blogosferică abia acum începe, devenind tot mai interesantă de la o zi la alta.

Nu am pornit în această aventură cu gândul de a avea un blog cu toate că avusesem câteva tentative de a scrie chestii pe internet înainte de a avea acest site. Acest lucru explică schimbarea majoră care a avut loc recent. Am pornit la drum cu la-vorbitor.ro iar acum, după ce a trecut un an.. continui drumul cu adrianbolocan.ro. Totuși îmi place mult această schimbare și, fiindcă am făcut un redirect, nu m-a afectat deloc.

Într-un an de blogging am învățat multe și am câștigat multe. Cel mai mare beneficiu pe care mi l-a adus acest blog personal este acela că fac parte dintr-o comunitate tare faină, anume cea a bloggerilor din Botoșani. Am participat la toate întâlnirile organizate, șase la număr, precum și la tabăra de la Ipotești. Astfel am avut ocazia să cunosc niște oameni foarte faini care mă fac să aștept cu nerăbdare fiecare blogmeet. Practic, aceste blogmeet-uri au făcut mai frumoasă a doua jumătate a primului an de blogging pe care îl împlinesc astăzi.

După cum am mai zis și mai sus, probabil cel mai mare beneficiu pe care mi l-a adus bloggingul este acela că am cunoscut oameni. Pe lângă bloggerii botoșăneni pe care mă bucur enorm că i-am cunoscut, am mai avut ocazia să descopăr bloguri care să-mi placă și să cunosc mai apoi și bloggerii respectivi. Aici pot menționa bloggeri precum Gabriel Ursan, Luci Florescu, Cristian Florea, Flavy și mulți alții.

Nu se poate sărbători fără statistici, nu ? Ei bine într-un an am adunat 218 articole și 1077 de comentarii. Cel mai mult mi-aș dori ca anul viitor aceste numere să fie de trei ori mai mai mari atunci când voi scrie articolul de doi ani de blogging. Totuși consider că acest număr de articole a reușit să mă facă mai bun. Acest blog m-a făcut să fiu o persoană mai ordonată și mai responsabilă. Aici nu mă pot afirma, însă sper că pe parcursul unui an, odată cu mine, și scrisul meu a devenit mai bun, cunoscând îmbunătățiri.

Tot acest an voi încerca să îl rezum într-o singură frază: Am cunoscut oameni, am devenit mai bun, am câștigat și bani, am primit cărți de vizită, m-am distrat și am învățat o mulțime de lucruri.

 

10 Comments

    • Mulțumesc tare mult.

  1. Referindu-ne la articole, niciodata nu te forta!

    Si da, un parcurs blogosferic cat se poate de lung si plin de satisfactii, fie ele de orice fel.

  2. Coffee Coffee

    Am vazut cum blogul tau creste zi de zi. La multi ani, cu succese din ce in ce mai mari!

    • Multumesc mult. Mereu ai fost persoana care lasa comentarii atunci cand ma simteam uitat de cititori. Multumesc!

  3. Georgiana Mihăescu Georgiana Mihăescu

    Coincidenta sau nu, blogurile noastre au fost create in aceeasi luna si acelasi an, doar la 2 zile distanta. Ma gandesc cum ar fi fost sa fie si in aceeasi zi? 🙂 ^_^ Suuper!
    Iti doresc sa continui sa scrii la fel ca si pana acum, cat mai multe articole, cati mai multi cititori, cat mai multe blog-meeturi, sa cunosti cati mai multi oameni si lista poate continua, dar ma rezum la atat.
    La multi ani ! >:D<

    • Am fi fost frate si sora de blogosfera, ce interesant suna :)). Multumesc asemenea ! :*

      • Georgiana Mihăescu Georgiana Mihăescu

        Mhhm, buna ideeee.
        >d:<

  4. Multi inainte.. Sa fie intr-un ceas cu cuc. 🙂

    • Multumesc tare frumos. Interesanta vorba asta cu ceasul cu cuc :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.