Se face Marea Nordului la Botoșani
Anul trecut când pe malul Prutului se deschidea Marea Nordului, nu eram prin zonă, dar am înțeles că a fost lume multă, deși nu era nimic altceva amenajat în afară de o scenă, niște muzică și 2-3 tarabe cu mici și bere. S-a văzut deci că există potențial imens în zonă, ceea ce de fapt se știe de mult timp, așa că în sfârșit cineva se riscă să investească.
E nevoie în special de o parcare, deoarece până acum îți lăsai mașina pe un deal, iar praful era de 10-15 cm pe jos și plecai deci cu mașina neagră. Plus că de la apă până la mașină ajungeai sigur prăfuit. Și cică se face. Se face și terasă, sau chiar mai multe, loc de camping și sigur se aduce și niște nisip. Iar în weekenduri vor fi diferite petreceri și, conform site-urilor locale de știri, va fi chiar un festival rock în iulie.
Investiția este realizată de familia Merticaru, destul de renumită în părțile astea ale Botoșaniului. Iar Marea Nordului va fi chiar lângă granița cu Republica Moldova de la Stânca Costești.
Locul ăsta e cam la 20-25 km de mine, deci ar fi super ca lucrările să meargă strună, iar luna viitoare să se dea startul la distracție. Și pot fi sigur că va avea succes dacă va fi totul făcut ca la carte.
Imagine de la BTOnline.Ro.
Doua chestii:
1. De ce dracu’ sa lasi masina pe deal cand poti s-o parchezi in buza la garla si sa pleci cu ea spalata?
2. Uite asa a mai castigat PSD-ul niste votanti 😀
Păi nu știi cum e acolo man, e un deal și prutul chiar sub el. Deci era dita` panta, cam imposibil de coborât. Care e treaba cu PSD?
Pentru un sofer roman nicio panta nu e imposibil de coborat 😀
Apoi cu PSD-ul, well in mandatul lor s-a facut ceva util pentru oameni, deci prin analogie merita votati in continuare.
Dar nu prea e politică treaba… mă rog. Pentru șoferii ăia care ating cu baia și merg mai departe până crapă motoru… da.
Totul e politic. Ai rabdare sa vina campania sa vezi cum o sa fie folosita politic 😀
La Botoșani nu sunt PNL-iști? Cel puțin așa e în comuna bunicilor mei.
Da, e PNL la Ștefănești.