Cum poți salva ușor certificatul verde de vaccin pe telefon

Este limpede faptul că vom avea nevoie tot mai des de certificatul verde care atestă vaccinarea anti-covid 19. Vom avea nevoie de acest certificat ori de câte ori mergem prin locurile publice așa cum sunt stadioanele, cinematografele, teatrele și multe alte locuri asemănătoare.

Așa e aproape peste tot în lume, așa că va trebui să ne adaptăm fie că ne place sau nu. Ori, cei care nu-s de acord, probabil că vor protesta cât de curând. Să fie libertate de opinie, nu?

Revenind însă la certificatul verde de vaccin. Îl vom folosi mai des așa că trebuie să îl avem mai mereu la îndemână. Am găsit la Ionică un articol util în acest sens, așa că am decis să ofer și eu informația mai departe.

Astfel, dacă vrei să salvezi cu ușurință certificatul de vaccin în telefon, pentru a-l găsi cât mai rapid când vei avea nevoie de el, iată ce ar trebui să faci:

  • intră pe app.getcovidpass.eu de pe telefonul mobil;
  • vei avea de ales între a încărca certificatul în format foto sau pdf, ori îl poți scana;
  • eu l-am scanat. poți face asta dacă ai deja certificatul imprimat, ori din platforma certificat-covid.gov.ro;
  • apoi vei putea adăuga certificatul în YourWallet, aplicație pe care nu o aveam, așa că am instalat-o;
  • vei găsi apoi cu ușurință certificatul în aplicație ori de câte ori vei avea nevoie de el.

Deocamdată nu am găsit și alte aplicații care să te ajute să salvezi acest certificat pe Android. Voi urmări atent și voi actualiza articolul dacă apar noi aplicații pentru certificat covid. Puteți lăsa un comentariu dacă aveți recomandări.

Eu îl aveam salvat ca pdf, în Google Drive, marcat cu steluță. Îl găseam ușor însă e loc și de mai bune, iar aplicația asta pare ceva mai ok.

Voi cum ați salvat certificatul de vaccinare?

Distribuie articolul:

4 comentarii

    • Mie mi se pare mai ușor de găsit cu aplicația asta. Dar îl am și acolo, în drive. Cred că am și o foaie, pe undeva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.