Să nu vă uitați la Masacrul din Texas 2022!
Serios. E o jignire pentru filmele de groază. O jignire pentru filmele în general. Credeam că filmul Cutezanță va fi cel mai prost film văzut de mine în 2022. Tare mult m-am înșelat. Masacrul din Texas, ăla nou de pe Netflix, îl întrece cu mult.
Filmul durează o oră și douăzeci și trei de minute, dintre care vreo 8 minute sunt cu scrisul ăla din final, iar asta mi-a dat de bănuit, dar am zis hai că merge. Filmele de o oră jumate sau chiar mai puțin sunt, în marea lor majoritate, proaste. Să țineți bine minte asta!
Dat fiind faptul că e un film scurt, pe tot parcursul său observi graba. Nici bine nu începe filmul că pac, surpriză. Apoi, nici măcar nu pot zice că e un ritm alert. Nu… e o grabă. Parcă a fost făcut între două filme… ceva de genul, hai să-l facem și pe ăsta, că parcă nu merge parizeru` de pe ziar din pauza de masă.
Apoi, filmul e aproape în totalitate lipsit de logică. O fi rămas pe ziarul cu parizer, ori nu îmi explic. Sigur, filmele horror sunt, în general, exagerate… că deh, prinde la public. Dar în halul ăsta, băi nene?
Să vină unu să te omoare și să nu fugi mâncând pământul? Dă-o dracului. Pot să jur că nu ar rămâne toată lumea încremenită așteptând… Apare instinctul ăla de supraviețuire, adrenalina și toate cele.
Înțeleg.. e o continuare, dar întocmai datorită faptului că ai filme bune în spate, din aceeași serie, ar trebui să te simți obligat să te ridici la nivelul așteptărilor. Iar dacă nu o faci, are în jur de nota 5 acum pe IMDB, ești obligat să-ți dai două palme în oglindă și să nu mai repeți greșeala asta niciodată. Am zis!
Altfel spus, dacă îl cunoaște cineva pe regizorul David Blue Garcia, să-i transmită multă… sănătate din partea mea și să se apuce de agricultură. Poate se pricepe mai bine.
Mai bine mă uitam la reclame… sau la Antena 3.
Nu puteam sa citesc articolul tau inainte? M-am grabit aseara sa-l vad, zic, pe la ora 23 hai ca merge la fix (ziua nu ma pot uita la horror) si vaaaaaaaarza, nu stiu cum am rezistat pana la final.
Deci nu sunt singurul căruia nu i-a plăcut.