Cutezanță sau poate cel mai prost film de pe Netflix văzut anul ăsta

Mi-e greu să cred că voi vedea film mai nașpa decât Cutezanță, film care, culmea, este pe primul loc în topul celor mai vizionate filme de pe Netflix la ora actuală și totodată are o notă destul de proastă pe IMDB.

L-am ales în grabă, că era 22:30 și am zis să pun un film de o oră jumătate, numa` bine cât să adorm pe la 24. Mai bine mă culcam din prima.

N-am citit nimic despre el, i-am dat play doar pentru că l-am văzut primul în top și am zis că o fi ceva de capul lui. Iată o dovadă că gusturile sunt foarte diferite de la o persoană la alta iar popularitatea nu determină neapărat și calitatea.

Filmul se desfășoară astfel. O scriitoare de romane polițiste vine în vizită la sora ei, profesoară și nu numai, acolo unde se îndrăgostește imediat de vecinul care dă cu bormașina și decid să iasă la o întâlnire.

Întâlnirea decurge frumos, romantic, se întorc acasă și… surpriză. Începe suspansul.

Aaa, am uitat să spun că vecinul era ceva polițist detectiv cu o bună reputație. Așa că i se dă de lucru, dar se implică și tipa… că doar scrie cărți polițiste și are experiența necesară să se implice într-o astfel de anchetă, nu? Dar fie, e doar un film.

Eu înțeleg că e un film de o oră jumătate și că poate acțiunea a trebuit să fie așa… mai pe grabă, dar nici în halul ăsta. Atât de multe scene banale într-un singur film, rar mi-a fost dat să văd.

Păcat, chiar aveam chef de un film bun. Lecție: să nu mă mai orientez neapărat în funcție de topul celor de la Netflix, că nu prea e relevant și pentru mine.

Mi-e greu să cred că voi vedea anul ăsta un film mai prost decât a fost Cutezanță, deși anul e lung și mi-am propus să văd mai multe filme decât de obicei, astfel încât spre final de an să apară și niște topuri.

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. am vrut sa vad si eu filmul intr una din zilele din weekend dar am avut ceva de facut, deci n am pierdut nimic. si totusi m ai facut curios si poate am sa l vad, si filmele proaste au rolul lor, ma fac sa vad pe cele mediocre ca fiind foarte bune.

  2. In general Netflix face filme proaste, cu mici exceptii. Am vrut sa-l vad si eu aseara dar am adormit inainte sa dau play. Acum cu siguranta nu o sa-mi mai pierd timpul cu el. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.