S-au gândit cei de la Digi că poate chiar am nevoie de internet

Puteam să jur că am scris un articol aici pe blog în care povesteam cum am făcut contract pentru internet și TV la două firme: Orange și DIGI. De altfel, sunt ferm convins că a fost un articol pe subiect, dar probabil că s-a întâmplat ceva și a dispărut.

În fine, problema sună cam așa, pe foarte scurt:

După ce m-am mutat, la noua chirie nu aveam net și TV, iar în bloc aveau cablu cei de la DIGI, din câte știam. Am mers la ei, am făcut contract, toate bune și frumoase, până la instalare. La instalare, au venit, au rezolvat și au zis că nu se poate. Motivul? Nu este fibră pentru apartament sau ceva de genul acesta.

Am sunat, au zis că rezolvă, dar în 60 zile. Cum online-ul îmi mai dădea de o pâine, nu era prea ok. Prin urmare, am sunat la Orange, iar băieții s-au mișcat foarte rapid. Nota 10 din punctul ăsta de vedere. Bine, doamna agent părea că știe ce face și s-a zbătut puțin să prindă contractul.

Ei bine, după mai bine de două luni – adică chiar 60 zile, așa cum au promis – mă sună un număr: DIGI vrea să îmi pună net. Ehei, adio nene! Am refuzat instalarea și cam așa s-a dus contractul.

Am rămas cu un termos de la ei, termos care a început să curgă pe la capac, dar își face treaba. Am amintire de la ei, măcar. Mă așteptam să mi-l ceară înapoi. :))

Cât despre blog, încă e deranj pe aici, dar aștept un weekend cu ploaie, când nu merg la țară, iar atunci ar trebui să apuc să renovez pe aici. Sper să nu țină mult deranjul.

Voi… bine, sănătoși?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *