S-a mai bifat un concurs: Bucovina Cross Country

Și a fost cel mai ciudat dintre toate. S-a mai așternut praful pe aici, dar nu și pe adidașii pentru alergare. Am continuat cu antrenamentele și cu dorința de a bifa cât mai multe evenimente din domeniu, așa că ieri m-am mai prezentat la o linie de start, de data aceasta la Poiana Stampei, la Bucovina Cross Country.

A fost un concurs destul de diferit. Înainte de toate, nu prea am mai vrut să merg. În aceeași zi, urma să fie preluată ștafeta INVICTUS de către colegii din TRIB, pentru a fi dusă la Câmpulung Moldovenesc și zău că tare mi-ar fi plăcut să alerg cu ei măcar vreo 15 km.

Totodată, am rămas fără mașină pentru o perioadă, iar Poiana Stampei e departe. S-a găsit microbuz, s-a plătit 80 lei. M-a durut sufletul.

Apucasem să mă înscriu, să zic că merg și am fost scutit de taxă. În plus, mă așteptau acolo doi oameni faini pe care chiar voiam să îi cunosc. Eu le trimisesem evenimentul și m-aș fi simțit prost să nu îi întâmpin.

Prin urmare, am lăsat totul și am pornit la drum. Am găsit transport, cu emoții, și am pornit către Poiana Stampei.

Despre Bucovina Cross Country nu o să zic prea multe. Cert este că există mult loc de mai bine. Dar să discutăm despre alergare, pentru că ea e cea mai importantă.

Cum a fost cursa de 9.3 km de la Poiana Stampei

Încă nu am curajul necesar să fac pasul către semi-maraton, deși trebuie să recunosc că parcă sunt mai atras de cursele lungi. Mai vreau să mă antrenez măcar o lună, iar abia apoi voi încerca primul semi. Prin urmare, momentan particip la cursele scurte, anume cele de – aproape – 10 km.

La Poiana Stampei, cursa a avut 9.3 km, doar că nu prea știai când i-ai făcut. A fost un traseu pe care trebuia să îl faci de 6 ori, ceea ce nu e neapărat mișto. Îmi plac mai mult traseele pe care le parcurgi într-o singură tură. Nu te simți ca un hamster. De altfel, mi-ar fi prins bine căștile.

Nu au fost mulți oameni, iar plecarea a fost tare. Deși am încercat să încetinesc ritmul cât se poate de mult, am fost nevoit să adopt un ritm cât de cât apropiat, altfel aș fi rămas în urmă rău. Oricum am rămas.

După câteva ture, am renunțat la ideea de a obține o poziție ok în clasament și m-am focusat mai mult pe timp. Mi-am dorit să fac traseul în mai puțin de o oră, ceea ce am și reușit.

Timpul meu pentru cei 9 km, conform clasamentului oficial, a fost de 51:50:46. Eu pe ceas am avut 51:56, dar posibil să nu fi fost cea mai bună sincronizare. Cert e că am avut un ritm de 5:33, un ritm foarte ok. Dacă aș mai fi alergat puțin, probabil că aș fi avut cel mai bun timp al meu pentru distanța de 10 km.

Cert este că la un moment dat m-am relaxat total. Ba chiar m-am și oprit pe alocuri. Am vorbit la telefon cu șoferul de la Dedeman, care căuta localitatea alor mei, să le ducă marfă. Apoi, i-am ajuns din urmă pe cei cunoscuți, așa că am mers puțin alături de ei, pentru susținere, încurajări și odihnă. Per total, au fost vreo 4 minute de mers, iar acolo era loc de mai bine. Dacă aș fi alergat, probabil că timpul era și mai bun.

A fost însă o problemă: am văzut traseul și mi-am zis iar că este ușor. E aceeași greșeală pe care am făcut-o la prima competiție. Pornești cu ideea că e simplu, îți dai seama că nu e deloc așa, iar apoi e greu de gestionat psihic tot efortul.

Nu au fost cine știe ce urcări, dar problema a fost solul acoperit cu iarbă, cam mare pe alocuri, și foarte moale totodată, ceea ce nu îți oferea o prea bună stabilitate. Încă de la prima tură, glezna a vrut să fugă, așa că a fost stres la fiecare pas. De problema aceasta s-au plâns și alte persoane, așa că nu a fost doar la mine.

Mi-am conservat energia destul de bine, doar că am refuzat să încerc să trag pe final. Nu am mai avut obiectiv, așa se face că după ce am trecut linia de finish, am băut ceva apă, iar apoi am mai alergat o tură și jumătate, ca să nu mi se facă frig și totodată să-mi susțin oamenii. Cheia de la mașină era tot la ei, așa că oricum nu aveam de ales. :))

Clasarea a fost ceva rău, dacă ținem cont de ea: 27 din 34 la masculin, și locul 6 la categoria de vârstă.

Au fost puțini, dar buni majoritatea, ceea ce nu prea am mai întâlnit la alte concursuri. De regulă, oamenii sunt diverse categorii: buni, entuziasmați și oameni care abia au început să alerge. Aici pare că am avut doar o categorie. Oricum, pentru mine timpul a fost cel mai important și totodată pulsul.

Am dus ritmul respectiv la un puls mediu de 161, ceea ce m-a mulțumit destul de mult. Respirația fu bună, corpul părea că duce, doar picioarele au durut. Și azi încă dor, iar alergarea de mâine e sub semnul întrebării.

S-a mai adăugat o medalie la colecție, așa că am 3. Sper să fie măcar 5 la final de an.

Revin foarte curând cu evenimentele la care mă înscriu.