Acasă Diverse Primul articol de pe telefon. Sfârşit de an dificil

Primul articol de pe telefon. Sfârşit de an dificil

Autor

Data

CATEGORIE

Nu am prea scris zilele trecute pe blog, iar asta din mai multe motive. Nici nu voi scrie prea mult zilele următoare. Voi fi scurt și la obiect.

Deși am fost norocos până acum și nu am avut probleme prea mari de sănătate, era şi timpul să văd cum e.

În a treia zi de Crăciun m-am simțit cam balonat, însă am crezut că va trece repede. Iar spre seară părea că trece. În schimb, noaptea a fost groaznică. Şi nu din cauza cutremurului.

Nu am dormit mai deloc din cauza durerilor abdominale, iar pe la 6:30 am reușit să iau primele pastile care nu au avut efecte miraculoase. Am sperat că va trece până seara, dar nu a fost aşa. Am chemat deci ambulanța.

Drumurile noastre toate m-au zdruncinat mai rău decât cutremurul. Iar după ce am ajuns la spital și am făcut analizele, concluzia a fost apendicita.

M-am operat ieri dar pentru că nu am venit la timp s-a şi infectat puțin, aşa că nu m-au cusut înapoi ci mai trebuie să aștept. Cert e că petrec revelionul aici.

Totuși mă simt ok şi gândesc pozitiv. Iar asta contează cel mai mult.

La mulți ani pentru 2017.

17 COMENTARII

  1. Nașpa Adi.. Ce să zic.. Sănătate maximă, fericire exagerată.. și mănâncă mai puțin 🙂 Eu în 31 de ani, n-am avut parte de așa ceva, însă niciodată nu-i târziu să scoți mațu la aer. 🙂

  2. Mă întrebam unde ai dispărut… Sper din tot sufletul să te faci bine cât de curând. Te îmbrățișez cu drag și multă, multă sănătate. Ai grija de tine. Așteptăm vesti bune.

  3. Imi pare rau 🙁 Sper ca te simti bine acum. A fost un sfarsit de an cam aiurea pt multi. Am planuit noaptea de revel cu niste prieteni si fix in aceeasi zi TOTI am racit rau si am stat la pat :)) Sampania de la 12 s-a transformat in ceai ”Hapciu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Adrian Bolocan

Pasionat de internet, blogging și oameni. Am opinii pe care nu le pot ține doar pentru mine. Așa că le împărtășesc aici pe blog.

Articole Recente

Cum se alege un boiler electric – sfaturi practice

In foarte multe gospodării găsim un boiler electric folosit în general pentru încălzirea apei acolo unde nu există o rețea de gaze...

Toată baza-n generația nouă… ăhă

Raportul PISA pentru 2018 ne arată că analfabetismul funcțional e în creștere în România. Practic, 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional....

Top atracții turistice în Marmaris

Marmaris este un oraș superb din Turcia, situat într-un cadru natural superb constituit de Marea Egee, Marea Mediterană dar și de pădurile și munții...

Sezon nou din Vikings și serial nou pe History

Numai vești bune de la History! Mâine apare sezonul 6, din Vikings, de la 21:00 și, din câte am înțeles, vor fi...

O soluție mereu la îndemână: ovb.ro

Imi place cand in momentele de cumpana, in care toata familia asteapta cu sufletul la gura o suma de bani, cineva din...

Comentarii Recente