Telekom se mișcă greu cu portarea numărului

În urmă cu vreo 2-3 săptămâni, numărul mamei care era în trecut la Telekom, a fost portat la Orange. Asta pentru că era în același cont cu internetul de la Telekom, serviciu preluat de Orange. Teoretic, Orange nu a preluat decât serviciile fixe, dar practic a luat la grămadă și o mulțime de abonamente mobile.

Numai că portarea numerelor a fost făcută treptat. Poate ca să nu se prindă lumea sau autoritățile și să le sară în cap. Așa se face că mama a rămas fără semnal pe telefon după 6-7 luni de la preluarea serviciilor fixe de către Orange. Ei nu au acoperire prea bună la țară la mine.

Drept urmare, am cerut ca numărul să revină la Telekom. Am făcut o portare, mai bine zis.

Am sunat la Telekom, am explicat situația și am fost informat că în o zi două va primi cartela nouă, cu un număr nou provizoriu, după care la 2-3 zile cartela nouă va primi numărul vechi, cunoscut de toți apropiații.

Doar că a trecut o săptămână. Apoi încă una. Iar în tot timpul ăsta, mama era nevoită să umble cu două telefoane la ea, că deh, numărul nou nu îl avea nimeni.

Așa că am decis să contactez iar compania Telekom. Dau mesaj pe Facebook, explic problema și mi se spune că voi fi contactat cât mai curând. A mai trecut o săptămână fără să fiu sunat, așa că am dat iar mesaj.

Mă contactează în sfârșit un angajat Telekom și reluăm aceeași discuție pe care oricum am mai avut-o o dată. Acum, am fost informat că de pe 24 începe procedura de portare, care ar trebui să nu dureze mai mult de 3-4 zile. Rămâne de văzut și asta.

Nu știu ce s-o fi întâmplat cu prima cerere de portare, dacă a fost procesată sau nu, dar cred că uneori nu ar prinde rău niște plângeri la ANPC ori de câte ori astfel de companii își bat joc de clienți, dând dovadă de neseriozitate maximă.

Distribuie articolul:

4 Comentarii

Spune ceva

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.