Prea dependenți de mașină?
Când eram la țară schimbam uleiul cam o dată la două trei luni. Foloseam foarte mult mașina atunci și eram în mare măsură dependent de ea.
Dacă mă plictiseam prea grav, ieșeam și dădeam o tură de vreo 20 km. Dacă aveam nevoie de cumpărături mai serioase, trebuia fac vreo 50 km până la Botoșani. Dacă aveam nevoie de puțină socializare, tot la Botoșani ajungeam.
Plus drumuri pe la rude din când în când și alte drumuri cu treabă.
Drept urmare, anul trecut când m-a lăsat mașina tot în perioada asta, cam înainte de paște, mi-a dat cu daună la moral. Fix când îmi place mie viața mai mult, iar natura explodează, eu umblam dintr-un service în altul.
Între timp m-am mutat la Suceava. Cât a fost iarnă, am venit cam în fiecare zi cu mașina la muncă. Deși pe jos fac vreo 15-20 de minute. Acum însă că s-a încălzit și am și o bicicletă mai veche, am folosit-o tot mai puțin.
Poate pentru că și am ceva probleme la ea, iar. Însă, la oraș fiind, nu am nevoie de mașină decât atunci când vreau să merg la țară. Aș putea merge cu autobuzul, nu neg. Însă aș pierde foarte mult timp și n-aș putea să mă bucur prea mult de viața la țară.
Așa că de vreo două ori pe lună trebuie să folosesc mașina numaidecât. Vreo 200 km dus-întors.
Observ însă că depindem prea mult de mașină. Ar fi fost bine dacă ar fi existat mai multe mijloace de transport în comun, mai comode și mai curate. În lipsa acestor condiții, folosim mașinile care sunt tot mai multe.
Cu bicicleta încă nu pot face 100 de km și nici nu prea aș putea căra bagaje. Iar unica soluție rămâne tot mașina.
Relația voastră cu mașina care este?
Relatia cu masina…o frec zilnic, nu cred ca anul asta a fost zi in care sa n-o mișc…
Și mai duce? 😀