Nici în tenis nu e totul roz

Până nu demult, mă uitam la meciurile Simonei Halep și cam atât. Și au fost chiar multe meciuri pe care le-am ratat. În ultima perioadă însă mi-a venit pofta de tenis, așa că am văzut destul de multe meciuri de la US Open, chiar și după ce Simona a fost eliminată. Am luat, practic, mai mult contact cu acest sport despre care aveam o impresie tare bună.

Și încă o am. Doar că s-a mai degradat puțin.

Tenisul mi se părea poate cel mai curat sport, cu cât mai mult fair play. Și în mare parte, chiar așa este. Doar că uneori apar chiar și aici frustrările printre jucători. Ba chiar sunt unii renumiți pentru lipsa de fair play.

Un timeout medical mai puțin necesar, ori proteste din partea adversarului atunci când chiar era nevoie de un timeout medical. Sunt de înțeles, deși pot reprezenta o pată pe imaginea acestui sport curat, cum îl vedeam eu.

La fel de urât mi s-a părut gestul suporterilor din finala ATP de la US Open de weekendul trecut (12.09.2021). S-au luptat pentru trofeu Djokovici și Medvedev.

Cel dintâi, la propriu și la figurat, a avut parte de susținerea unui număr mai mare de fani. Deh, nu prea e mare dragoste între ruși și americani. Ar fi fost vreo 14.000 de oameni la meci, iar la minge de meci pentru rus, acea liniște care pare destul de necesară într-un astfel de moment, nu prea a existat. A fost mereu câte unu care striga pe acolo, în ciuda insistențelor arbitrului, rusul s-a încăpățânat să joace chiar și în condițiile astea iar la început părea că o ia la vale.

Într-un final, a câștigat chiar și în condițiile astea. Mi-ar fi plăcut, ca amator al vizionării acestui sport, să văd un gest din partea sârbului, pentru calmarea publicului. Nu știu dacă ar fi schimbat ceva sau dacă se obișnuiește, însă ar fi fost respectabil.

De acum trebuie să mă apuc să caut turnee pe care le pot vedea și la TV. Nu de alta, dar mă obișnuisem să am seara câte un meci de tenis care să ruleze pe fundal.

Distribuie articolul:

4 comentarii

Dă-i un răspuns lui MariusAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.