Mi-aș schimba tema blogului

Navigând pe multe bloguri, am cam întâlnit tema aceasta pe care o vedeți așa că de vreo două zile mi-a intrat o idee în cap: vreau o temă nouă. Problema este însă următoarea: sunt cam pretențios atunci când vine vorba de teme așa că sunt foarte indecis. Nu zic că nu mai îmi place tema aceasta ci doar nu știu, parcă mă simt incomod atunci când o văd.

Astăzi am stat aproape toată ziua pe Themeforest și m-am uitat la o groază de teme. Puține din ele mi-au plăcut. Asta deoarece sunt genul de persoană care iubește temele minimaliste. Pe scurt, îmi place negru pe alb, fără prea multe complicații. O temă simplă dar frumoasă totodată care să reușească să facă articolele cât mai ușor cu putință de citit.

Am pus ochii pe tema aceasta pe care aș fi cumpărat-o azi dacă aveam încă 10 lei pe card. E o temă frumoasă, e exact ceea ce caut însă are două mici defecte care nu mă lasă să o cumpăr momentan: faptul că nu dispune de prea multe opțiuni precum dispun majoritatea temelor (ar trebui să dispună, totuși costă aproximativ 50 de dolari cu tot cu taxe) și nu știu cum aș putea să fac imaginile de pe prima pagină să aibă aceeași dimensiune. În rest, e perfectă. Singurele defecte fiind probabil prețul – totuși poate că merită – și faptul că nu dispune de o pagină de opțiuni.

Am zis că ar fi mai bine să cuget oleacă înainte de a da banii și, pentru că este foarte important, am mai zis că e musai să-mi întreb și cititorii, că doar și ei intră pe blog și-mi citesc articolele. De asemenea vreau să cer sugestii și bloggerilor care-mi citesc blogul. Merită să cumpăr tema respectivă? Îmi puteți sugera alte teme asemănătoare?

blogging-employees1

Distribuie articolul:

18 comentarii

    • Nu mă orientez atât de tare către trafic precum mă orientez spre crearea unei comunități. Despre tema aceea ce crezi ? Un sfat?

    • Sincer m-am uitat astazi la fiecare tema, totusi nu am reusit sa gasesc sclipirea care sa ma faca sa vreau una din teme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.