Mi-am cumpărat capre

Vi s-a întâmplat vreodată să ridicați mașina pentru a schimba o roată, iar cricul folosit pentru ridicat să întâmpine o problemă, să pocnească iar mașina să pice? Ei bine, eu am pățit. Și fiind cu degetele pe acolo, încercând să desprind roata, nu e deloc plăcut sentimentul.

La capre auto mă refer, doar nu vă gândeați la altceva, nu?

Cel mai adesea, ori de câte ori eram nevoit să schimb o roată sau să ridic mașina din cine știe ce mașină, foloseam roata de rezervă pe post de siguranță. Altfel spus, dacă mașina ar fi căzut, venea pe roată, așa că nu ar fi trebuit să fie pagube. Doar janta și anvelopa ar fi avut de suferit, în cel mai rău caz. Eu nu.

Doar că această măsură de siguranță nu era destul de suficientă. Iar dacă tot am decis să îmi cumpăr un compresor auto mai bun precum și un cric auto, am zis că nu ar fi rău să pun în coș și niște capre auto.

Am dat în jur de 100 de lei pe ele, este vorba de modelul acesta. Le-am pus în portbagaj, chiar dacă asta înseamnă mai mult spațiu ocupat, și sper să fie nevoie cât mai rar de ele. Sunt fericit însă gândindu-mă că atunci când voi avea nevoie de ele, vor fi acolo la îndemână. Riscurile vor fi mai puține, iar asta mă mulțumește.

Voi ce scule auto folosiți și, mai ales, ce unelte recomandați?

Distribuie articolul:

Un comentariu

  1. Și eu care credeam că chiar ți-ai cumpărat capre 🤣🤣.

    Nu mi s-a întâmplat până acum sa fac până niciodată, asta și pentru că nu las anevlopele sa se uzeze.

    Cu cât anvelopa este mai uzată cu atât riscul de a face pană este mai mare .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.