Skip to content

4 metode de promovare a blogului în mediul offline

6046349308_3fb0fe8ef1_bScriam acum ceva timp un articol în care prezentam câteva metode de a avea mai mulți cititori pe blog. În acel articol am atins un subiect despre care aș dori să vorbesc în acest articol, și anume promovarea în mediul offline.

Știu, blogul este pe www. deci promovarea online este mult mai importantă decât cea offline. Totuși, de multe ori promovarea offline poate fi chiar mai eficientă decât cea online și astfel, împreună pot duce către un blog care să se bucure de un număr cât mai mare de cititor, deci, pe scurt, acestea pot ajuta un blog să devină de succes.

Trebuie să recunosc că, la rândul meu, nu m-am promovat chiar foarte bine în mediul offline, însă acum am început să mă orientez și către această cale deoarece consider că îmi poate aduce noi cititori. Astfel, în rândurile ce urmează voi prezenta câteva metode prin care îmi voi promova eu blogul în mediul offline.

Cărți de vizită

Acum câteva zile am scris două articole despre cărți de vizită (le puteți găsi aici și aici) și astfel țin să mulțumesc din nou tipografiei TipoMedia precum și PrintCenter.Ro. Aceasta este prima metodă la care voi apela pentru a-mi promova blogul în mediul offline.

Cu siguranță nu voi ieși pe stradă să împart cărțile de vizită la fiecare persoană care trece că doar nu sunt pliante pentru masaj erotic ci mă voi folosi de ele atunci când mi se cere adresa de e-mail, numărul de telefon sau alte detalii de contact precum și atunci când voi participa la diferite evenimente legate de mediul online.

Tricouri personalizate

Încă nu am un tricou personalizat cu blogul meu însă de curând am vorbit la blogmeet despre acestea și, cu ajutorul centrului Europe Direct Botoșani probabil că vom obține o sponsorizare.  Totuși nu mă voi rezuma la un singur tricou ci, când voi dispune de bani, îmi voi personaliza câteva pentru a atrage atenția atunci când sunt la facultate sau în orice alt loc unde sunt văzut de cât mai multe persoane.

Atunci când ieși la o plimbare și porți un tricou care conține adresa către blogul tău vei fi văzut de foarte multe persoane care pot reprezenta potențiali cititori ai blogului tău. Plus că, personalizarea unui tricou nu este chiar atât de scumpă așa că, consider eu, este o investiție destul de bună.

Ai mașină ?

Dacă ești șofer și mergi destul de mult cu mașina atunci îți poți lăsa link-ul pe geamul din spate al mașinii și astfel va fi văzut de toți șoferii care se află în spatele tău. Această metodă o poți aplica și atunci când mergi mult cu bicicleta, personalizându-ți o plăcuță pe care să îți lași link-ul.

Ai auzit că am blog ?

Prietenii tăi știu că tu scrii pe un blog ? Dacă răspunsul este negativ atunci ar trebui să le prezinți blogul tău. Atunci când ai ocazia, prezintă-le blogul tău și e foarte probabil să te bucuri de multe mesaje de încurajare. Cel puțin în cazul meu, așa a fost.

Dacă ești la un suc cu prietenii și vorbiți despre un subiect pe care l-ai abordat și tu pe blog atunci spune-le că ai scris despre acel lucru și astfel vei mai obține câteva vizite.

Acestea sunt cele trei metode pe care le voi aplica eu pentru a mă promova offline. Tu cum îți promovezi blogul în mediul offline ?

7 Comments

  1. Interesante metode. Ar mai fi Zilele Oraşului ca un prilej de promovare. Dacă ai pe cineva de încredere care urcă pe scenă, l-ai putea sau au putea ruga-o să-ţi menţioneze adresa blogului. Dacă e o „ea”, cu atât mai bine, zic eu.

    p.s: Am văzut într-un tren personal o adresă de chat mâzgălită cu un marker. Dacă era adresă de blog, probabil aş fi accesat-o. 🙂

    • Nu prea e decent sa scrii cu markerul pe geamuri prin autobuze sau alte mijloace de transport in comun. Parerea mea.

      • Păi nu e, dar probabil era scris de un spammer obsedat de chat-uri, într-un tren „vai de mama lui”.

  2. Prietenilor nu le zic ca pe urma incep intrebari tehnice, cati bani faci… asa ca daca afla pe facebook sau g+ bine, daca nu, iar bine 😀

    • E fain că ai prieteni cu care să discuți despre asta.. ai mei nu prea au treabă cu mediul online.

  3. Ai pus punctul pe i. Sunt metode foarte bune, dar daca chiar vrei sa promovezi un blog, ai foarte multe variante utile, dar si benefice. Dar totul costa…

    • Investitia aduce beneficii :D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.