Metallica a donat 250.000 de euro pentru un spital din România
E știrea zilei după concertul Metallica. După ce au cântat pentru a 4-a oară în România și după ce au surprins cu interpretarea piesei De vei pleca, de la Iris, aceștia au mai și donat 250.000 pentru primul spital oncologic pentru copii din România.
Asta ca să vedem cu toții cât de periculoși sunt sataniștii ăștia de rockeri.
Că tot a fost blamat genul ăsta, mai ales după Colectiv. În Suceava se organizează Bucovina Rock Castle, iar scandalurile pe tema acestui concert sunt mereu prezente.
Reprezentanți ai bisericii condamnă acest festival care cică ar păta imaginea orașului, a cetății, a nu mai știu ce…
Recent a fost Bucovina Motorfest, sau Bucovina Rockfest, nu știu care e exact denumirea oficială. Probabil prima, că a fost cu motoare și motocicliști.
Mi-am amintit cât de faină e lumea asta, a sataniștilor. Spre deosebire de alte evenimente la care am fost, peste tot, cu alte genuri muzicale, a fost nebunie de curat. Nu se aruncau dozele și paharele din plastic peste tot, ci doar câteva vedeai pe jos.
Lumea nu era pe scandal și puteai sta acolo chiar și după concert, până dimineață, oamenii fiind foarte de treabă.
Așa că… luați exemplu. Să vedem ce alte trupe vor mai dona pentru un spital din România.