Mă voi focusa mai mult pe newsletter
De când am blogul ăsta, am avut vreo 3-4-5 tentative de a-l promova prin intermediul unui newsletter. Am folosit tot felul de servicii, în pricipal Feedburner de la Google dar și Mailchimp. Niciodată nu am avut prea mulți abonați, iar asta pentru că nu știam cum să mă adresez cât mai ok.. probabil.
Acum, la sugestia lui Gabi, am trecut la MailerLite. E un serviciu gratis până la 1000 de abonați, iar apoi costurile depind foarte mult de numărul de abonați. De la 1001 la 2500 costă 10 de dolari pe lună, de exemplu. Un preț ok, mai ales că eu cred că poți reuși să faci 10 dolari cu 1000 de abonați.
Ce-mi place la MailerLite este faptul că îți pune la îndemână mai multe formulare sau metode cu ajutorul cărora poți cere vizitatorilor să se aboneze. Acum folosesc Pop Out pe 3 bloguri, și un widget în sidebar pe un blog. Cu siguranță zilele acestea voi adăuga formular în sidebar sau la sfârșitul articolului și pe celelalte 2 bloguri, printre care se află și ăsta.
Și mi se pare că funcționează ok. Adică cea mai bună rată de conversie a vizitatorilor în abonați pe care o am pe un blog este de 0.50%. Și se adună, încet dar sigur.
Voi trimite câte un mail pe săptămână, cu un rezumat la ceea ce am scris în ultimele zile dar și cu lucruri interesante, sper eu. Asta însă când se vor aduna ceva mai mulți abonați. Sper doar să mă țin de treabă și să îmi dedic 1-2 ore pe săptămână pentru treaba asta.
Oricum, vă recomand și vouă să testați acest serviciu, deoarece pare tare fain. Vă puteți face cont aici.
mailchimp?
Ce e cu el?
Aș adăuga și faptul că echipa de suport lor e foarte ok!
Discuțiile cu ei sunt ca pe un chat de facebook. E mereu un om care se ocupă de asta. Și nu au echipă prea mare, majoritatea fiind din Lituania.
Inca nu am ajuns sa discut cu ei, dar a vorbit cineva si cica au raspuns foarte repede.
Eu folosesc mailchimp de câteva luni și mi se pare ok, are multe template-uri. Nu aș zice neapărat că mi-a crescut numărul de cititori datorită newsletterului, ba chiar mi se pare că sunt puțin cei care îl citesc (undeva pe la 25%-30% îl deschid) deși mi-a crescut numărul de abonați. Personal, nici eu nu mă abonez la bloguri, ci le urmăresc prin lista mea de blogroll sau le accesez direct pentru că mă stresează să primesc newslettere :D.
Si cati abonati ai ?
Puțini, 100.
Hai vere, te-ai dat pe spam?
Spam, unde?
Salut, m-am inscris si eu de pe linkul tau, e destul de ok. La mai multi abonati 🙂 !
Salut, mersi tare mult. Sper sa nu regreți.