Lucruri care îți fac viața mai ușoară: lanterna frontală

Ați pățit vreodată să vă cumpărați un lucru și să descoperiți că este de mare ajutor? În astfel de momente, singurul regret este următorul: oare de ce nu am cumpărat de mai mult timp acel obiect?

După principiul „mai bine mai târziu decât niciodată”, am zis ca ori de câte ori descopăr câte un astfel de lucru ce reprezintă un real ajutor în viața de zi cu zi, voi scrie pe blog despre el. Poate așa conving și pe alții să își facă viața mai ușoară.

Primul articol a fost despre caprele de lucru STROXX, pe care le-am descoperit în vara acestui an. Vă recomand să îl citiți și să le cumpărați dacă stați la curte. Mie mi-au fost de ajutor când am șlefuit și dat cu lac lemnul pentru foișor iar anul viitor vor fi, probabil, scheletul unui blat de lucru.

Apoi, un alt lucru căruia i-am descoperit utilitatea în acest este banala lanternă pentru cap (sau lanterna frontală, după cum îi mai zice). Încă de la prima utilizare mi-am zis: unde erai tu, bre, la toate grătarele făcute la lumina de la blițul telefonului?

Încă nu am găsit un sistem de a face lumină în grătar. Mă tot gândesc să folosesc sau să fac eu o lampă, însă ar trebui ca aceasta să reziste la temperatură. Mai apoi, nu ar trebui să mă împiedic de ea când întorc mâncărurile. Prin urmare, deocamdată folosesc lanterna frontală.

Am comandat cea mai ieftină lanternă frontală de la Decathlon. 20 RON am dat pe ea și momentan nu simt nevoia de un upgrade. Cu timpul probabil că o voi lăsa în mașină, iar pentru curte îmi voi lua alta, cu baterie reîncărcabilă. Aceasta folosește baterii AAA, din câte văd la specificații. Au fost incluse, iar de aceea nu știu care sunt bateriile din dotare.

Lanterna frontală mi-e utilă nu numai la grătar, ci mai ales la treburile de prin curte. Cum nu pot fi acolo zi de zi, când prind câte o sâmbătă cu vreme bună, trag să fac cât mai multe de dimineața până seara târziu. Nu de puține ori mă surprinde întunericul în timp ce strâng din scule sau încercând să termin treaba. În astfel de momente, lanterna frontală e pur și simplu minunată.

Am folosit-o de câteva ori și când am mers cu bicicleta pe timp de noapte și a fost de ajutor, de asemenea.

Astfel, dacă nu aveți o astfel de lanternă, zic să vă cumpărați una! Nu veți regreta.

Distribuie articolul:

9 comentarii

  1. Am vreo 5 frontale, două Petzel Tikka și vreo 3 mai ieftine. Câte una pt fiecare membru al familiei și una de rezervă, care stă în torpedou. Altfel, am simțit cât de utilă e o frontală în momentul în care m-a prins noaptea când ne întorceam de la Mălăiești spre Râșnov și a fost greu cu o frontală la 3 inși. Noroc că aveam o brichetă din aia cu led și ne-am mai ajutat și cu aia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.